Sari la conținut

Luna viitoare NASA va lansa o sondă care va studia atmosfera planetei Marte

luna-viitoare-nasa-va-lansa-o-sonda-care-va-studia-atmosfera-planetei-marte

NASA va lansa o sondă, Maven, care va studia şi analiza atmosfera înaltă a planetei Marte, pe 18 noiembrie, la ora 17.28 GMT, de la baza aeriană Cape Canaveral din Florida, informează AFP. Maven (Mars Atmosphere and Volatile Evolution Mission) va fi plasată pe orbita lui Marte şi va studia atmosera înaltă şi ionosfera, dar şi interacţiunile cu Soarele şi vânturile solare, au explicat luni, oficialii acestei misiuni, într-o conferinţă de presă. Marte a avut în trecut o atmosferă mai densă, propice prezenţei apei la suprafaţa ei. Însă, în timpul unor schimbări climatice majore, mare parte din atmosfera sa s-a "volatilizat" în spaţiu, spun cercetătorii. Măsurătorile efectuate de Maven ar trebui să permită determinarea rolului acestei pierderi de compuşi ai atmosferei, precum dioxidul de carbon şi apa, de-a lungul timpului. Sonda de 2,45 de tone va fi dusă în spaţiu cu ajutorul unei rachete Atlas V, pe 18 noiembrie, în debutul unei ferestre de lansare de 20 de zile. Misiunea va dura un an şi are costuri estimate de maximum 500 de milioane de dolari, exceptând cele alocate lansării propriu-zise.

Comentarii

Ultimă oră