Sari la conținut

Luat la bani mărunţi, viceprimarul din Făgăraş „A LUAT FOC”!

luat-la-bani-marunti-viceprimarul-din-fagaras-a-luat-foc

Se ascut săbiile şi în Făgăraş! Fotoliul de primar îl atrage, printre alţii, şi pe actualul viceprimar al oraşului, Cătălin Cîrje. Numele lui este legat fie direct, fie prin interpuşi, de domenii extrem de importante: reabilitare străzi, investiţii prin atribuiri directe, asistenţă juridică la nivelul Primăriei din Făgăraş şi, evident, politică şi alegeri. Contactat telefonic, Cătălin Cîrje şi-a exprimat punctele de vedere pentru 3 dintre teme. La scurt timp însă, reporterul Braşovul Tău a fost contactat de viceprimarul Cătălin Cîrje care a lansat acuzaţii grave atât la adresa jurnalistului cât şi la adresa altor factori de decizie din municipiul Făgăraş şi nu numai. În cadrul aceleiaşi discuţii, reporterul i-a solicitat viceprimarului puncte de vedere şi cu privire la alte teme de interes pentru făgărăşeni, dar Cătălin Cîrje a refuzat să răspundă. Braşovul Tău va continua ancheta jurnalistică demarată în urmă cu două săptămâni, în interesul şi pentru o corectă informare a opiniei publice.

Ultima ispravă a viceprimarului este legată de anularea unei licitaţii pentru reabilitarea mai multor şosele din Făgăraş. Asta în condiţiile în care oraşul arată ca după bombardament, iar al doilea om din Primăria Făgăraş ne-a declarat, încă de acum două săptămâni când locuitorii urbei strigau: „E jale!” , că nu a auzit vocea străzii. şi asta nu e tot! Cătălin Cîrje pare dispus să „sară”, într-o altă barcă politică, de dragul ciolanului. Despre traseism politic, însă, nicio vorbă. Mai nou, nicio vorbă de la Cătălin Cîrje nici la capitolul explicaţii pentru locuitorii Făgăraşului care plătesc taxe şi impozite. Dacă până acum vicele a răspuns la telefonul mobil pentru un punct de vedere, acum e linişte. Pentru a afla răspunsul la întrebarea cine este viceprimarul din Făgăraş care se vrea primar, Braşovul Tău a analizat atât prestaţia lui Cătălin Cîrje cât şi a primarului Sorin Mănduc de când ce doi conduc destinele făgărăşenilor. La finele săptămânii trecute, vădit deranjat de faptul că a intrat în vizorul presei, Cătălin Cîrje a răspuns, mai întâi, unora dintre întrebări, iar ieri a precizat că refuză să mai dea vreo explicaţie.

• Cătălin Cîrje nu ştie nimic?!

Curtea de Conturi a judeţului Braşov întocmeşte, pe 28 aprilie 2015, procesul verbal de constatare numărul 1138 care face referire la SC NITROPARC SRL. Sunt sesizaţi procurorii Parchetului Judecătoriei din Făgăraş pentru cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, cu un prejudiciu de 448.617 lei. Potrivit monitorfg.ro, „Inspectorii Curţii de Conturi Braşov stipulează că Nitroparc SRL a valorificat 36,9 tone de fier, 4,6 tone de inox, 2 tone de aluminiu şi 1,7 tone motoare electrice, înregistrând venituri de 561.983 lei în perioada 2010- 2011. Banii au intrat în contul Nitroparc SRL. „În fapt aceste venituri nu se cuveneau Nitroparc deoarece valorificarea activului «Nitroceluloză» constituiau integral venituri la bugetul local al municipiului Făgăraş” se arată în raport. Acelaşi document mai stipulează faptul că multe dintre materialele feroase valorificate nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii”. Iţele valorificărilor la fier vechi sunt extrem de încurcate, dar o declaraţie din 2010 a directorului REMAT, consemnată de monitorfg.ro, atrage atenţia. „Nu este problema noastră provenienţa deşeurilor care se predau la REMAT” spunea Gheorghe Cîrje, directorul REMAT Făgăraş. Nitroparc este o societate a Primăriei Făgăraş. Consiliul Local Făgăraş a predat, în 2009, prin HCL mai multe active către SC Nitroparc SRL, spre administrare. Potrivit monitorfg.ro, s-a ajuns, în final, la REMAT, firmă la care, întâmplător sau nu, primariafagaras.ro, Cătălin Cârje a deţinut în perioada 1999 – 2005 funcţia de tehnician coordonator. Contactat telefonic, Cătălin Cârje a negat orice legătură cu fierul vechi. „Remat nu a cumpărat nimic! Nu avem nicio legătură, nici eu nici tatăl meu”, a declarat Cătălin Cîrje în ciuda dezvăluirilor din ultimii ani ale presei din Făgăraş. Până la un verdict final, fiinţează prezumţia de nevinovăţie.

• Licitaţie pentru refacerea şoselelor din Făgăraş, anulată

Primarul Făgăraşului, Sorin Mănduc, îl acuză pe Cătălin Cîrje de anularea licitaţiei pentru străzi. „(...) Urmează un proiect de refacere a tuturor străzilor. Cătălin Cârje a fost şi este preşedintele comisiei de licitaţie pentru toate lucrările. De 11 luni, comisia nu a reuşit să adjudece licitaţia pentru mai multe şosele din Făgăraş, iar acum, procedura de licitaţie s-a anulat. Eu nu aveam voie să intru în comisia de licitaţie”, ne-a explicat Sorin Mănduc. În replică, viceprimarul Cătălin Cîrje, ne-a declarat: „E jumătate de adevăr aici. Pentru cea (n.r. licitaţie) cu finanţare PNDL, 25 de milioane de lei, am condus echipa până în iulie, am pus-o apoi, pe masa primarului, mi-am dat demisia din probleme personale. Mănduc nu a semnat contractul, a trimis-o spre reanaliză. De ce nu a făcut primarul, până acum, nimic? Proiectantul nu a adus, în termen, clarificări.” Aşadar, şi de această dată, Cătălin Cîrje nu are nicio vină. Dar făgă răşenii ce vină au, domnule Cîrje? Oamenii strigă, de săptămâni bune: „Nu avem conducere, sunt gropi, ne «rupem» maşinile, e jale!”

• Doar membru fondator la Fotbal Club Municipal Făgăraş SA

Potrivit unor documente oficiale, numele lui Cătălin Cîrje figurează în structura agentului economic FOTBAL CLUB MUNICIPAL FAGARAS SA, firmă în prezent radiată, mai exact, din 07.01.2015. Întrebat dacă are legătură cu activitatea agentului economic, Cătălin Cîrje se jură că a fost, în 2005, doar membru fondator şi nu ştie nimic altceva. Oare cu ce s-a ocupat acest agent economic din 2005 până în 2015, când firma a fost radiată? Cătălin Cîrje nu ştie nimic... Cătălin Cîrje a refuzat să mai dea explicaţii După ce şi-a prezentat punctele de vedere pentru 3 dintre subiecte, Cătălin Cîrje l-a contactat pe reporterul Braşovul Tău pentru aşazise „precizări”. Cîrje a avut grijă, însă să lanseze acuzaţii grave atât la adresa jurnalistului, cât şi la adresa altor factori de decizie din municipiul Făgăraş şi nu numai. I s-a pus în vedere faptul că redac- ţia îşi rezervă dreptul de a acţiona în consecinţă, dar şi de a lămuri alte subiecte de interes public pentru făgărăşeni.

• Cătălin Cîrje a refuzat, însă să mai dea explicaţii

Astfel, îi solicităm public viceprimarului Cătălin Cîrje, să răspundă la întrebări pentru o corectă informare a opiniei publice, cu precizarea că i se va adresa şi o solicitare scrisă, în baza Legii numărul 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Răspunsul va fi publicat imediat ce va fi primit la redacţie.

1.Cui au fost încredinţate lucrările la grădiniţele din Făgăraş în ultimii 8 ani, prin atribuire directă, lucrări plătite din bugetul municipiului Făgăraş?

2.Care sunt firmele desemnate să execute lucrările la grădiniţele din Făgăraş în ultimii 8 ani şi ce relaţii de rudenie tip afini, aveţi cu persoanele care figurează în acele firme?

3.Ce relaţii de rudenie tip afini aveţi cu reprezentanţii firmei de pază care execută activităţi specifice în zona Făgăraşului?

4.Care este perioada în care sa acordat finanţare de la bugetul municipiului Făgăraş pentru activităţi sportive în spaţiul amenajat în spatele stadionului municipal, cine deţine „balonul” special amplasat în zonă şi ce relaţii de rudenie tip afini aveţi cu de- ţinătorii amplasamentului?

5.Ce relaţie de rudenie tip afini aveţi cu preşedintele Consiliului de Administraţie al forului care deţine echipa de handbal din Făgăraş, de la ce dată şi ce sume s-au aprobat, din bugetul muniipiului, pentru investiţii?

6.Care este valoarea contractului de asistenţă juridică încheiat la nivelul Primăriei din Făgăraş cu o firmă de avocatură, în condiţiile în care Primăria are jurişti angajaţi, şi ce relaţie de rudenie tip afini aveţi cu unul dintre reprezentanţii respectivei firme de avocatură?

7.Câte pensiuni deţineţi, direct sau prin intermediul rudelor, în zona Făgăraş?

8.Din ce surse de finanţare aţi achiziţionat casa pe care o de ţineţi împreună cu soţia, în suprafaţă de 500 de metri pă- traţi potrivit declaraţiei de avere, casă situată în strada Doamna Stanca din Făgăraş?

• Cătălin Cîrje joacă la două capete?

Cătălin Cîrje pare dispus să sară în orice barcă politică pentru „ciolan” , în cazul de faţă pentru fotoliul de primar. Astfel, pus pe bară, se pare, de partidul din care face parte, Cîrje încearcă să ajungă la „ciolan” indiferent de culoare. După ce ne-a declarat, săptămâna trecută, că va anunţa public o eventuală candidatură a sa la şefia Primăriei Făgăraş din partea ALDE, Cătălin Cîrje bate, se pare, şi la uşa social-democra- ţilor. Întrebat, pentru un punct de vedere, dacă poartă negocieri cu PSD, actualul viceprimar l-a luat şi de această dată în braţe pe „nu răspund”. În cazul în care ar fi oferit, cum este firesc, un punct de vedere, am fi vrut să aflăm părerea lui Cătălin Cîrje şi despre traseismul politic. Nu este ilegal, domnule Cîrje, dar nici amoral?

Comentarii

Ultimă oră