Sari la conținut
locuri-de-munca-la-nivel-national

Peste 19.000 de locuri de muncă vor fi disponibile vineri, la nivel naţional, în cadrul Bursei generale a locurilor de muncă, peste 1.400 dintre acestea fiind destinate absolvenţilor de studii superioare, a anunţat, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Bursa generală a locurilor de muncă va fi organizată în 85 de agenţii pentru ocuparea forţei de muncă locale şi judeţene, se arată într-un comunicat de presă al ANOFM. Datele centralizate până în 16 aprilie arată că în total au fost contactaţi 28.864 de agenţi economici, 1.866 dintre aceştia anunţând participarea la eveniment. Numărul locurilor de muncă ce vor fi oferite vineri de cei 1.866 de angajatori a ajuns la 19.029, însă până vineri ar putea să crească, susţin reprezentanţii ANOFM, care precizează că, de obicei, mulţi angajatori îşi anunţă participarea în ultima zi. Din datele centralizate până în 16 aprilie, cele mai multe locuri de muncă vor fi în Bucureşti şi în judeţele Prahova, Iaşi, Constanţa, Bacău, Buzău şi Arad. Principalele meserii aferente locurilor de muncă oferite pentru persoanele fără studii superioare sunt: muncitor necalificat (2.686), confecţioner îmbrăcăminte (2.181), agent de securitate (997), operator (902), agent vânzări (497) şi agent asigurări (436). Pentru persoanele cu studii superioare, cele mai multe oferte sunt pentru profesii ca inginer (485), consilier financiar (86), director (71), economist (65), inspector asigurări (50) şi manager (39). În luna martie, la nivel naţional erau înregistraţi 492.427 de şomeri, rata şomajului fiind 5,58 la sută.

Comentarii

Ultimă oră