Liviu Cornel Babeş, braşoveanul care şi-a dat foc în martie 1989 pentru a protesta faţă de regimul ceauşist, a fost comemorat, ieri, la crucea de la baza pârtiei „Bradul” din Poiana Braşov. Babeş s-a autoincendiat la 2 martie 1989, în timp ce cobora pe pârtia din Poiana Braşov, purtând în mână un carton pe care scria „Stop Murder! (Opriţi crima) Braşov =Auschwitz”.
Posteritate ingrată. La 22 de ani de la actul său, eroul a fost comemorat doar de o mână de oameni. Au fost depuse coroane şi jerbe de flori şi a fost oficiată o slujbă religioasă. Au participat doar soţia şi fiica eroului martir, alături de câţiva foşti deţinuţi politic, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi membri ai Asociaţiei „15 Noiembrie”. Până acum, singura implicare a autorităţilor braşovene pentru memoria eroului a fost redenumirea străzii „Rându­nicii”, în „Liviu Corneliu Babeş”. La acel moment, foarte mulţi locatari ai blocurilor de pe stradă au protestat pentru că au fost nevoiţi să-şi schimbe buletinul.
Primăria vrea să-i facă monument. Tot ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat ca Liviu Cornel Babeş va avea anul viitor un monument în municipiu: „Am început demersurile, se va organiza un concurs la nivel naţional timp de şase luni, împreună cu Uniunea Artiştilor Plastici, iar în septembrie va fi selectată lucrarea cea mai elocventă. Împreună cu familia lui Liviu Cornel Babeş vom stabili locul în care va fi amplasat în municipiul Braşov, cel mai probabil în zona centrală. Cu siguranţă, anul viitor, în 2 martie, monumentul va fi gata. Costurile pentru construirea acestuia vor fi suportate de primărie şi de Asociaţia «15 Noiembrie 1987»”.
Pârtia „Bradul” se va numi „Babeş”. Scripcaru a mai spus ca, odată cu începerea dezafectării unor construcţii din Poiana Braşov, se va lua în calcul şi amenajarea zonei de la baza pârtiei „Bradul” unde se află crucea lui Cornel Liviu Babeş, întrucât foarte aproape de aceasta s-au făcut unele construcţii, iar crucea aproape că nu se mai vede. De asemenea, după modernizarea domeniului schiabil din Poiana Braşov, pârtia „Bradul” va purta numele lui Liviu Cornel Babeş. Soţia eroului, Etelka Babeş, a declarat că este o onoare pentru familie că s-a gândit cineva să facă un momument pentru soţul ei.
Moartea eroului, făcută publică în Occident de Ion Raţiu. Liviu Cornel Babeş avea 47 de ani când a murit şi era maistru la Întreprinderea de Prefabricate din Braşov. Era pictor şi sculptor amator. Moartea sa a fost făcută publică mai întâi în străinătate, de către nişte turişti scoţieni aflaţi în staţiunea Poiana Braşov. Un rol important în popularizarea gestului extrem al braşoveanului l-a avut ziarul „The Free Romanian”, aparţinând lui Ion Raţiu. Articolul a fost mai apoi preluat şi de prestigiosul „The Sunday Times”. Românii din ţară au aflat despre cumplitul protest de la postul de radio „Europa Liberă”.