Județul Brașov este partener alături de autorităţi din şapte țări europene în Proiectul ”Thematic Trail Trigger – ThreeT” (Inițierea unor Trasee Tematice), realizat în cadrul Programului cu finanțare europeană INTERREG EUROPE, care are ca prioritate de investiții conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului natural si cultural.

 

Proiectul îşi propune creșterea accesibilității spre destinațiile turistice din județul Braşov, prin dezvoltarea unor politici publice care vizează accesibilitatea și mobilitatea nemotorizată (respectiv trasee de ciclism, hicking etc.), protecția patrimoniului cultural și natural, dezvoltarea economico-socială locală rezultată din ecoturism, vizibilitatea traseelor turistice existente și buna guvernare a acestora.

 

"Județul Brașov este destinația turistică numărul 1 din România și ne dorim ca acest lucru să rămână neschimbat. Potențialul său natural și cultural atrage peste 1.5 milioane de turiști, însă trebuie să ne gândim cu seriozitate la viitorul turismului, să-l abordăm sustenabil cu ajutorul organziațiilor de manegement al destinațiilor. Criza sanitară mondială ne-a arătat cât de important este un management turistic durabil. Cred că este foarte important să facem din turism un sector economic competitiv, pentru că ne dorim foarte mult să atragem alți vizitatori, punând în valoare ceea ce oferă Brașovul din punct de vedere turistic, adică un bogat patrimoniu natural și cultural, care inspiră la vaste experiențe. Proiectul ThreeT și parteneriatul european a reprezentat pentru echipa de lucru din Consiliul Județean Brașov o oportunitate de dezvoltare a capacității profesionale, cu privire la modul în care trebuie abordat turismul ca sursă sustenabilă de dezvoltare, de inspirație din modelele de bune practici europene. Ne dorim în județul Brașov turiști care să protejeze resursele naturale și culturale, iar turismul să reprezinte nu numai în prezent un factor pozitiv și dinamic de dezvoltare ci și un sector economic important al destinației județului Brașov." a declarat președintele Consiliului Județean Brașov Adrian Veștea