Sari la conținut

Liberalii braşoveni au solicitat îndepărtarea afişelor şi bannerelor electorale în care apare preşedintele Băsescu invitând oamenii la referendum.

Este legal sau nu modul în care îşi face campanie electorală Traian Băsescu în Braşov? Asta trebuie să decidă joi Biroul Electoral Judeţean în urma plângerii pe care filiala locală PNL a depus-o la BEJ. Nemulţumirea este legată de faptul că Traian Băsescu se foloseşte de instituţiile statului şi de motivul referendumului pentru a-şi face campanie pentru cursa proprie pentru preşedinţie.

Precedentul Iaşi. O solicitare similară a fost depusă la Biroul Electoral Judeţean Iaşi. PNL-iştii de la Iaşi au sesizat în reclamaţia lor că afişele privind referendumul, în care apare candidatul Băsescu, încalcă  flagrant legea privind alegerea preşedintelui României şi prevederile codului de bune practici privind referendumul, adoptat de Comisia de la Veneţia. BEJ Iaşi a dispus primăriilor din judeţ să îndepărteze afişele menţionate de pe panourile electorale speciale.

Bolnavii nu votează! Daca eşti internat în spital şi vrei să votezi, trebuie să te externezi! Este sfatul Biroului Electoral Central pentru bolnavii care ţin mortiş să îşi exprime opţiunea la alegerile prezidenţiale. În această oală intră şi braşovenii care, spre exemplu sunt internaţi la Spitalul Judeţean, însă secţia la care sunt arondaţi se află în Bartolomeu. În acest context, s-au stabilit şi alte reguli pentru scrutinul şi referendumul din 22 noiembrie.

Alegeri la alegere.  Astfel, dacă ajungeţi la secţia la care sunteţi arondaţi, aveţi posibilitatea să alegeţi să participaţi doar la referendum sau doar la alegerea preşedintelui ţării, dar puteţi solicita şi toate cele trei buletine puse la bătaie la acest scrutin. Pentru ziua alegerilor, prefectura mai are de rezolvat câteva probleme legate de depozitarea buletinelor de vot, dar şi de modul în care se vor prelua procesele verbale si sacii cu buletinele de vot. BEC a stabilit şi programul secţiilor de votate pentru 22 noiembrie. Acestea vor fi deschise între orele 7 şi 21, timp în care alegatorii pot cere atât buletinele emise pentru preşedinţie, cât şi pentru referendum

Comentarii

Ultimă oră