Sari la conținut
ioana-parvulescu-din-dragoste-pentru-cuvant

Povestea de viaţă a scriitoarei Ioana Pârvulescu a fost  prezentată în cadrul emisiunii "Brasoveni pentru brasoveni" de la MIX2TV. Emisiunea ,,Braşoveni pentru braşoveni”  este difuzată pe MIX2TV- vineri – 20:30 şi 22:30, sâmbătă – 19:30 şi duminică – 08:30, 14:00 şi 20:00. Emisiunea poate fi urmărită şi pe internet la adresa www.mixtvbrasov.ro.

„Sunt oameni despre care ai lor ştiu mai puţine decât străi­nii. Sunt oameni vestiţi în lumea largă pentru mintea lor luminată despre care gazetele scriu puţin şi televiziunile arată şi mai puţine. Nu sunt oamenii audienţelor în lumea frivolă de astăzi. Sunt oameni care muncesc tăcut şi mult şi care aşteaptă puţin. Chiar de la ai lor, pentru că şi lumea scrisului e biciuită de mari vanităţi. Sunt oamenii frumoşi, cu adevărat frumoşi care îşi risipesc, discret, lumina. ­Ioana­ Pârvulescu e unul dintre aceşti oameni. A primit, în 2013, Premiul European pentru literatură. Iubeşte Braşovul şi pe braşovenii ei. Iubeşte Şaguna, liceul din inima bătrânului oraş, unde a fost, cândva, şefă de promoţie. Iubeşte viaţa. Numai că, despre ea, spun oameni mari şi vestiţi că «şi-a greşit secolul» în care a ales să se nască!”

Braşoveanca Ioana Pârvulescu a făcut să se vorbească frumos de România în toată Europa. Romanul său „Viaţa începe vineri”, publicat de editura Humanitas, a fost recompensat în acest an cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură.

La târgul de carte de la Göteborg, unde s-au anunţat cei 12 câştigători, România a fost invitată de onoare. „Viaţa începe ­vineri” este o călătorie unică şi fermecătoare în trecut, în care descoperi Bucureştiul de altădată, cu bunele şi relele lui, o carte ale cărei personaje îţi devin prietene, încă de la primele pagini. Gabriel Liiceanu, care a citit cuvântul ­înainte al romanului, într-un spot de prezentare, spune că bucuria de a continua lectura acestei cărţi se însoţeşte cu regretul că s-a terminat. Spune ca e plăcut să primeşti premii, deşi ea nu scrie pentru asta. Colegii scriitori au felicitat-o, dar nu toţi, pentru că unii sunt prea orgolioşi ca să spună că eşti bun.
Un copil al Braşovului. Ioana Pârvulescu este un copil al Braşovului. Într-o casă, cum singură povesteşte, plină de defecte şi plină de întâmplări. Asemeni unui roman... de aventuri. Printre personaje, oameni speciali, oameni ieşiţi din comun, oameni trecuţi prin multe. De la ei a învăţat bunătatea, solidaritatea, umorul acela fin, autoironia. Aici şi-a descoperit şi crescut creativitatea de copil ager, cu părinţi şcoliţi şi luminaţi. Care i-au oferit multă independenţă şi... multe cărţi!
Iar munţii, martorii maiestuoşi şi tăcuţi ai copilului ce-şi creştea visele la poalele lor, i-au fost mentori! Despre ei, despre munţi, avea să scrie Ioana mai târziu: “Un copil nu-şi poate dori un decor mai potrivit pentru descoperirea lumii şi anii de formare decât oferă un oraş înconjurat de munţi. Sunt, se spune, maeştri tăcuţi, dar care-ţi transmit nişte învăţături solide şi chiar salvatoare, pe toată viaţa. Iar în mijlocul acestui oraş se află casa copilăriei mele!”
Oraşul care tocmai se lepădase de denumirea dureroasă, Stalin, atunci când s-a născut, i-a oferit toate condiţiile unei copilării perfecte, pe care a trăit-o ca pe un roman viu. Toată ziua umbla pe coclauri cu cete de copii, iar seara devora cărţile, citea şi noaptea, citea şi în germană. Casa lor de pe strada Sfântul Ioan era locuită de multe rude ale familiei şi toţi copiii iubeau aventura şi lectura. Familiile din casă aveau biblioteci mari şi citea de toate, de la literatură, la ştiinţă. Prima încercare poetică s-a petrecut devreme. La 8 ani a compus o balada în gând, iar a apoi a început să aştearnă versuri într-un caiet foarte gros, pe care l-a umplut.
Şi după o copilărie tumultuoasă, a urmat liceul Şaguna.
Pe vremea adolescenţei Ioanei se vorbea şoptit, în Şaguna, despre Cioran, bunăoară, originalul profesor de filosofie, ori despre poetul Ştefan Baciu, elevul lui, ambii „fugiţi” şi ambii scoşi din bibliotecă, o dată cu atâţia alţii! Şi totuşi... pe undeva... la Şaguna a fost mereu altfel!
„Era ciudat – avea sa scrie Ioana mai târziu – că indiferent de conştiinţa noastră istorică eram cu toţii, elevi şi profesori deopotrivă, un soi de păstrători ai unei schiţe secrete despre o altă lume. Dacă lumea aceasta era trecută sau viitoare, eu una nu mă sinchiseam, ajungea că era posibilă. Prestigiul liceului se arăta atât de mare, aproape intact până şi în anii cei mai trişti ai comunismului, încât profesorii care predau aici (chiar „ştiinţe sociale”) şi elevii care învăţau aici (chiar copii ai „ştabilor”, cum erau numiţi) erau sub efectul lui miraculos”.
Facultatea de litere a ales-o pentru că s-a gândit că, iubind cărţile, îi va fi mai uşor la examene. Cărţile, cenaclul literar Junimea, muzica celor de la Phoenix, Beatles, Rolling Stones sau Piaf, mai îndulceau din tristeţea pe care o simţea tânăra studentă Ioana Pârvulescu într-un Bucureşti plin de restricţii şi sărăcie.
După terminarea facultăţii, în ’83, a primit repartiţie la o şcoală, într-un sat aflat la 50 de km de Bucureşti, unde a rămas până la cotitura din ’89. A ajuns la ţară, la 50 de km de capitală. Făcea naveta, se scula la 5 dimineţa şi ajungea noaptea acasă. Mânca un covrig pe drum şi seara când ajungea acasă nu avea ce mânca, de multe ori.
După căderea comunismului, a venit la Bucureşti, unde a lucrat la o editură, a început să predea la facultatea de filologie, şi-a susţinut doctoratul cu criticul Nicolae Manolescu, a făcut traduceri şi a scris. Poezie, critică, eseuri, romane. A coordonat colecţia de literatură universală „Cartea de pe noptieră” a editurii Humanitas, a fost redactor la România literară şi a fost coautor la manuale de liceu de limba şi literatura română. Dacă nu ar fi fost momentul ’89, poate şi acum ar fi fost o profesoară de ţară, acrită şi blazată. Libertatea este una dintre valorile pe care le iubeşte cel mai mult. „Ai atâtea vieţi câte cărţi ai citit”, le spune Ioana Pârvulescu studenţilor săi, unii dintre ei nefiind atraşi de lectură.
„Despre o carte îţi dai seama dacă e bună sau proastă doar dacă o citeşti, deci experienţa te învaţă”. Este atrasă şi de cinematografie, dar crede că pe lângă film este obligatorie lectura. Nu crede că va muri cartea tipărită, deşi este adepta şi cărţilor online, pe care le foloseşte în vacanţe.
Cei mici trebuie ajutaţi să se apropie de cărţi. Ioana Pârvulescu are o metodă inedită de a-i determina pe tineri să citească. Să le interzicem să citească o carte, dar noi să vorbim de faţă cu ei cât de interesantă e şi să lăsăm apoi cartea la îndemâna lor. Azi toată lumea se plânge de lipsă de timp şi de ritmul rapid al vieţii. Ioana Pârvulescu crede ar trebui să se dea amendă, ca la circulaţie, dacă trăieşti cu viteză prea mare, dacă depăşeşti viteza bună de trăit. De câte ori are răgaz, evadează în natură şi face sport.  O altă valoare pe care o preţuieşte este prietenia, care e atât de importantă pentru Ioana Pârvulescu, încât a botezat un an, 2010, anul prieteniei. Când vrea să mai scape de agitaţia bucureşteană, dă o fugă la Braşov, pe care-l consideră cel mai frumos oraş din câte a văzut.

O spunem fiecare, când găsim aici frumosul, când redescoperim trecutul şi oamenii care ne ne înseninează gânduri şi vieţi. Un oraş a cărui frumuseţe şi vibraţie deseori ne scapă, pentru că alergăm mereu, înnebuniţi. Deseori, spre nicăieri! Azi toată lumea se plânge de lipsa de timp şi de accelerarea vieţii. Ar trebui, cred, să se dea amendă, ca la circulaţie, dacă trăieşti cu viteză prea mare, dacă depăşeşti viteza bună de trăit – spune frumos Ioana Pârvulescu. Braşoveanca noastră laureată cu Premiul European pentru Literatură ! Un premiu care are rolul de a atrage atenţia asupra creativităţii, diversităţii şi bogăţiei literaturii europene contemporane. Care promovează circulaţia literaturii în Europa şi care încearcă sporirea interesului cetăţenilor europeni pentru operele literare din alte ţări europene... Care deschide României uşa din faţă spre... sufrageria în care cei mari fac jocurile lumii în care trăim!

Comentarii

Ultimă oră