Sari la conținut

Investiție cu fonduri de la Consiliul Județean Brașov

investitie-cu-fonduri-de-la-consiliul-judetean-brasov

Saloane la standarde de ultimă generaţie la Spitalul de Copii din Braşov. Este vorba despre douăsprezece astfel de încăperi care au fost mo­dernizate şi care oferă acum condiţii de cazare de lux, în regim hotelier, pentru micuţii pacienţi.Lucrările de reabilitare au fost realizate cu fonduri exclusiv de la Consiliul Judeţean Braşov, valoarea investiţiei fiind de 380 de mii de lei.
Cadrele medicale de la Spitalul de Pediatrie spun că lucrările de reabilitare sunt foarte importante nu doar pentru copiii internaţi, dar şi pentru familiile lor, care se bucură astfel de mai multă siguranţă, dar şi de confort psihic pe durata tratamentului spitalicesc al celor mici.
Saloanele sunt dotate toate cu două paturi: unul pentru mamă, iar celălalt pentru copil. De asemenea fiecare cameră are câte un televizor şi o toaletă proprie. În prezent însă lipsa personalului medical împiedică buna desfăşurare a activităţii în aceste saloane.
„În acest moment nu pot funcționa așa cum ne-am dori din cauza lipsei de personal. Avem intervale orare când toată secția a funcționat și cu o singură asistentă” a declarat dr. Liviu Munteanu, manager Spitalul Clinic de Copii Braşov
Fiecare copil are dreptul la un act medical de calitate, iar noile saloane de la Spitalul de Pediatrie oferă condiţii la cele mai înalte standarde. Deşi încă nu au fost trecute în regim hotelier, reprezentanţii unităţii medicale susţin că preţul pentru o noapte de internare nu va depăşi suma de 200 de lei pentru o cameră.
De avantajele noilor saloane beneficiază nu doar micii pacienţi, ci şi mamelor lor care stau alături de ei pe durata internării.
„Mi se par frumoase. În saloane avem căldură, curățenie și condiții bune de cazare” spune o tânără mamă.
Momentan, în cadrul spitalului se fac lucrări de reabilitate la secţia de boli digestive, astfel pacienţii internaţii acolo au fost transferaţi în saloanele modernizate.

Comentarii

Ultimă oră