Sari la conținut

Inimile îmbogățiților din PDL „bat“ la privat!

inimile-imbogatitilor-din-pdl-bat-la-privat

Aveţi nevoie de cardiolog şi doriţi o consultaţie la policlinica judeţeană? Veţi fi programaţi abia anul viitor. În 2012, locurile sunt ocupate până pe 31 decembrie.

Motivul pentru care nu există medici cardiologi suficienţi este clar – guvernarea portocalie a blocat angajările, iar mulţi dintre specialişti au plecat, pe timpul aceleiaşi guvernări, la clinicile private înfiinţate de doar câţiva ani. La Braşov sunt două exemple. Doi dintre medicii cardiologi au demisionat de la Spitalul Judeţean şi activează la singura clinică privată specializată exclusiv în cardiologie. Până aici, nimic anormal. Însă cine are  sute sau chiar mii de euro, pentru consultaţii şi tratamente la privat?

Clinica privată  îţi rezolvă problema dacă ai nevoie, de exemplu, de o consultaţie mâine. O primeşti, dar dai bani grei. Şi dacă mai ai nevoie şi de un stent  sau de o intervenţie chirurgicală ceva mai complicată, care în spitalul de stat nu se face, n-ai de ales. Vechea guvernare pare să fi tasat drumul privaţilor spre bani grei, în dauna sistemului de stat. În timp ce pacienţii cu venituri mici aşteaptă săptămâni în şir pentru a fi consultaţi de un cardiolog, clinica administrată de afaceristul Călin Costan a înregistrat, potrivit Ministerului Finanţelor, profit în fiecare an. În 2009, de exemplu, profitul net a fost de aproape două miliarde de lei vechi.  “Noi asigurăm urgenţele pe trei judeţe. Costurile pentru fiecare pacient care vine în urgenţă  sunt mult mai mari, decât ce ne rambursează Casa de Sănătate. Avem o pierdere financiară la fiecare pacient care vine în urgenţă cu infarct acut, de 1000 şi ceva de euro. În toată această perioadă nu s-a luat niciun leu dividend pentru că profitul a fost zero” susţine Călin Costan, acţionar majoritar, clinică privată de cardiologie.  Însă Guvernul USL  vine, pentru luna decembrie, cu o veste bună pentru pacienţii cu boli cardiace. Se va organiza concurs pentru angajarea a doi medici specialişti la Spitalul Judeţean.

Comentarii

Ultimă oră