Sari la conținut

Echipa de volei masculin CVM Braşov a pierdut cu scorul de 3-0 partida disputată în compania campioanei en-titre Tomis Constanţa. Voleibaliştii braşoveni nu s-au considerat învinşi încă de la început şi au început bine jocul cu Tomis. Elevii lui Adrian Pustiu au condus în primul set cu 6-3, însă constănţenii s-au trezit repede şi au reuşit să câştige primul set cu scorul de 25-19. În jocul secund, campionii de la malul Mării Negre nu au avut nici o problemă şi au învins cu scorul de 25-12. În ultimul set al jocului voleibaliştii braşoveni au mers cap la cap cu mult mai titraţii lor adversari până la scorul de 9-9, însă nu au avut forţa de a merge până la capăt, Coantanţa a încheiat jocul cu scorul de 25-16.
Mai mari ca Goliat. La finalul meciului, antrenorul Braşovului, Adrian Pustiu a făcut o analiză a jocului împotriva campioanei. „Dacă după meciul cu Dinamo am spus că a fost un duel între David şi Goliat, acum nu mai am termen de comparaţie. Diferenţa dintre cele două echipe este foarte mare. Nu ştiu cum se înţeleg jucătorii de la Constanţa pe teren, că doar trei vorbesc româneşte. În rest la ei în echipă poţi auzi toate limbile pământului. Ei au investit foarte mult, iar noi am jucat cu echipa cu care am jucat şi anul trecut în Divizia B. Băieţii mei au avut momente în joc în care au jucat excelent, însă au fost unele minute în care parcă erau legaţi de picioare. Sperăm acum să facem un joc bun duminică şi să încercăm să ne apropiem victoria”, a spus Adrian Pustiu. În etapa următoare, braşovenii vor juca pe teren proriu, duminică împotriva celor de la Torpi Târgu Mureş.

Comentarii

Ultimă oră