Sari la conținut

Echipa de baschet feminin, Olimpia Braşov a pierdut partida disputată pe propriul teren în compania formaţiei CSBT Alexandria cu scorul de 36-61 (7-19, 10-17, 5-12, 14-13). Fetele antrenate de Dan Calancea nu au avut nicio şansă împotriva mult mai valoroaselor lor adversare. Echipa de sub Tâmpa a reuşit totuşi un foarte bun antrenament înainte de turneul sub 23 de ani de la Timişoara. Braşovencele sunt deja calificate în final-four-ul acestei competiţii, indiferent de rezultatele de la acest turneu.

Sfert de coşmar. Formaţia de sub Tâmpa a început foarte prost partida disputată în compania trupei din Alexandria, în Sala Forex din Braşov. Echipa din Alexandria cu cinci jucătoare străine în lot s-a apărat foarte bine în primele 10 minute de joc şi nu le-a lăsat pe fetele antrenate de Dan Calancea să-şi facă jocul. Astfel după nouă minute de joc braşovencele nu reuşiseră să marcheze decât două puncte. În ultimul minut al primului sfert, Cursaru şi compania au mai pus pe tabelă cinci puncte şi au reuşit să reducă din handicap.

La discreţia oaspetelor. Nici următoarele două reprize nu au adus nimic nou pe tabela de marcaj. Fetele lui Dan Calancea au înscris greu, iar trupa din Alexandria a făcut legea pe teren. Diferenţa de scor ar fi putut fi mult mai mare, însă Simina Avram a făcut un joc foarte bun din punct de vedere defensiv şi a limitat proporţiile scorului. Astfel înaintea ultimelor 10 minute de joc Alexandria conducea cu scorul de 48-22.

Sfertul braşovencelor. Cum ecuaţia echipei câştigătoare era deja rezolvată, „olimpicele” au jucat mult mai degajate şi profitând de faptul că trupa din Alexandria a ridicat piciorul de pe acceleraţie, braşovencele s-au impus în ultimul sfert cu scorul de 14-13. Cursaru, Nikolic, Grama şi Avram au avut o repriză bună şi acest lucru s-a văzut şi pe tabela de marcaj. La final Alexandria a câştigat meritat cu scorul de 61-36.

Victorie meritată. La finalul partidei, antrenorul Dan Calancea a încercat să găsească lucrurile pozitive din această înfrângere. „A fost un meci în care echipa mult mai bună a câştigat fără probleme. Am întâlnit o formaţie care îşi permite să ţină cinci jucătoare străine în lot, în condiţiile în care regulamentul îţi permite să foloseşti doar patru în acelaşi timp pe teren. Alexandria este o echipă cu un buget mult mai mare şi cu alte pretenţii. Sunt foarte mulţumit de modul în care a jucat astăzi Simina Avram. Ea a făcut un meci foarte bun din punct de vedere defensiv, având în vedere că s-a bătut sub panou cu jucătoare foarte experimentate şi valoroase. Şi pe partea de atac şi-a făcut treaba. Având în vedere că Simina este elevă în clasa a X-a, eu îi prevăd un viitor frumos în baschet. Mai sunt şi alte fete tinere care vin din urmă şi sunt convins că vom putea face o echipă frumoasă la Braşov peste câţiva ani”, a spus Dan Calancea.

Turneu la Timişoara. Imediat după încheierea partidei cu Alexandria, trupa braşoveană a plecat spre Timişoara, unde fetele antrenate de Dan Calancea vor disputa ultimul turneu de calificare din cadrul campionatului sub 23 de ani. „Vom juca la Timişoara la turneul U23. Echipa noastră este deja calificată la turneul final. Chiar dacă programul este infernal, eu sunt de păarere că aceste meciuri multe nu pot face decât bine jucătoarele tinere din lot. După turneul de la Timişoara vom juca miercuri la Arad în campionat. Va fi un nou meci extrem de greu pentru noi”, a spus tehnicianul formaţiei Olimpia Braşov, Dan Calancea.

Comentarii

Ultimă oră