Sari la conținut
infractori-in-libertate

Până acum doar patru deținuți din Penitenciarul Codlea au fost puși în libertate odată cu intrarea în vigoare a noii legi a recursului compensatoriu.

În așteptare sunt însă 160 de pușcăriași care așteaptă nerăbdători sentința instanței de judecată.

Cei patru beneficiari ai legii compensatorii care acordă zile libere pentru condițiile precare de detenție sunt în libertate, deși au fost închiși după ce au săvârșit infracțiuni precum tâlhărie calificată, vătămare corporală, tentativă de omor și furt.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Codlea, Liviu Matache, numărul celor care pot spera să întrunească toate condițiile prevăzute de noua lege a recursului compensatoriu și, astfel, să fie puși în libertate, poate crește în fiecare zi.

Prin acest act normativ este prevăzut ca pentru fiecare lună petrecută în condiţii necorespunzătoare, deţinuţilor să li se scadă trei zile din pedeapsa primită, după ce în 2012, un fost deţinut -condamnat pentru omor - a obţinut despăgubiri de 20.000 de euro la CEDO.

Numărul celor eliberaţi pe 19 octombrie, odată cu intrarea în vigoare a legii care acordă 6 zile reducere din pedeapsă la 30 de zile petrecute în condiţii de detenţie necorespunzătoare a fost de 529 de deţinuţi.

Comentarii

Ultimă oră