Sari la conținut
indoor-cup-la-final-

Indoor Cup a adunat la start 82 de echipe care şi-au disputat supremaţia pe trei categorii de vârstă. La finalul competiţiei, Luceafărul Cluj, Inizio Bucureşti şi Juniorul Braşov au fost câştigătoarele trofeelor.

După „Winter Cup”, a venit momentul ca Indoor Cup să-şi găsească învingătoarele. Competiţia a strâns la Braşov 82 de echipe în week-endul trecut. Grupele de copii şi juniori au concurat pe trei categorii.

La 2005, Luceafărul Cluj a câştigat finala mare cu Petrolul 95 Ploieşti, scor 6-1.

La 2007, întrecerea s-a desfăşurat în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu-Colibaşi”, acolo unde meciurile au avut o intensitate aparte. În finala mică, Colţea Braşov a cedat la penalty-uri cu 1-0 în faţa celor de la CSM Focşani. Trofeul a fost adjudecat de Inizio Bucureşti, după ce a trecut în ultimul act cu 1-0 de Luceafărul Cluj.

La 2009, finala mare a fost decisă după executarea loviturilor de departajare. La finalul timpului regulamentar, Juniorul Braşov şi Juniorul Bucureşti s-au aflat la egalitate, 2-2. În cele din urmă, puştii braşoveni au fost mai exacţi şi s-au impus cu 5-4.

După disputarea finalelor, organizatorii au oferit diplome echipelor participante, iar câştigătorii au plecat acasă cu trofee şi cupe.

Comentarii

Ultimă oră