Sari la conținut
incidente-electorale-in-tara

Primul dosar penal în ziua votului pentru desemnarea şefului statului. Preşedintele unei secţii de votare din judeţul Gorj este cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu, după ce a pierdut ştampila de control a secţiei pe care o conduce. Bărbatul a sunat, noaptea trecută, la Biroul Electoral Judeţean şi a anunţat că nu ştie unde a pus ştampila de control. La faţa locului au ajuns atât reprezentanţi ai BEJ cât şi ai Poliţiei, care au dispus înlocuirea ştampilei. Pe numele preşedintelui secţiei de votare, Poliţia Gorj a deschis dosar penal pentru neglijenţă în serviciu.

O secție de votare din județul Bistrița-Năsăud a rămas fără curent electric cu câteva ore înainte de începerea procesului electoral. Asta după ce o mașină a intrat într-un stâlp de electricitate și l-a rupt. Președintele Biroului Electoral Județean Bistrița-Năsăud, judecătorul Ioan Părăuan, declară că autorităţile electorale au asigurat un generator, astfel încât activitatea secției vizate să poată începe la ora 7.00. La fața locului se află o echipă de la Electrica Bistriţa, care încearcă să remedieze defecțiunea.

Comentarii

Ultimă oră