Iubitorii de lectură vor avea 4 zile de răsfăț cultural.
 
   De joi până duminică, braşovenii sunt aşteptaţi la Târgul Internaţional de Carte şi Muzică, ediţia a XV-a.

   Anul acesta, târgul revine în Aula Universităţii, după o perioadă în care se mutase la Braşov Business Park.

   Târgul va cuprinde peste 40 de standuri cu cărţi de la peste 100 de edituri, din diverse domenii, literatură universală și română, științe umaniste și politice, terapie familială și de cuplu, dezvoltare personală, sănătate și nutriție, business, cărți pentru copii și carte școlară, științe economice, limbi străine, religie, spiritualitate, cărți în limbi străine, case de discuri; jocuri de societate și expoziții de artă.
 
   Organizatorii au pregătit, pe lângă oferta variată de carte şi muzică, numeroase momente speciale pentru public. Vor fi întâlniri cu scriitori, cu artişti, sesiuni de autografe, conferinţe, dezbateri şi expoziţii. 
 
  Târgul poate fi vizitat de joi până duminică începând de la ora 10.00.

  Detalii aici: