Sari la conținut

Campania electorală pentru alegerile locale începe vineri, 11 mai, cu 30 de zile înaintea scrutinului, şi se va încheia sâmbătă, 9 iunie, la ora 7.00. Legea prevede că, în campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, precum şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile, în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă. În timpul campaniei electorale se asigură candidaţilor, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii, care pot fi amplasate la sediul primăriei, în şcoli, universităţi, case de cultură, cămine culturale şi cinematografe. Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universităţi în perioada de desfăşurare a cursurilor.

Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier sau de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi primirea acestora de către alegători constituie infracţiuni şi se pedepsesc, potrivit legii, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, după cum anunţă Mediafax.

Potrivit prevederilor legale, primarii sunt obligaţi ca până la începerea campaniei electorale să stabilească, prin dispoziţie, locuri speciale pentru afişaj electoral, care trebuie să fie situate în zone frecventate de cetăţeni, fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective. Afişajul electoral este permis şi în alte locuri decât cele speciale numai cu acordul proprietarilor, administratorilor sau, după caz, al deţinătorilor. Legea electorală interzice afişele electorale care combină culori sau alte semne grafice astfel încât să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat.

Legea stabileşte că sunt contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror alte afişe ori anunţuri de propagandă electorală, precum şi afişarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise.

Deşi campania electorală se încheie cu 24 de ore înainte de ora la care începe votarea, posturilor publice şi private de radiodifuziune şi de televiziune le este interzis prin lege, cu 48 de ore înainte de ziua votării, să prezinte comentarii privind campania electorală, să invite sau să prezinte candidaţi în programe, cu excepţia situaţiilor în care li se acordă astfel dreptul la replică, şi să prezinte sondaje de opinie sau să difuzeze spoturi de publicitate electorală. Emisiunile electorale pot fi difuzate numai de luni până vineri.

Comentarii

Ultimă oră