Sari la conținut

În Sfântu Gheorghe bicicletele se înmatriculează

in-sfantu-gheorghe-bicicletele-se-inmatriculeaza

O asociaţie a deschis luna aceasta la Sfântu Gheorghe un birou de înmatriculare a bicicletelor. Iniţiativa vine după ce poliţiştii au  spus că furturile de biciclete sunt destul de frecvente, iar de cele mai multe ori reclamanţii nu pot spune prea multe despre bicicletele lor, cel mult culoarea şi marca.

Preşedintele asociaţiei, Vrabie Zsolt, a declarat  că scopul acestui demers este de a realiza o bază de date a posesorilor de biciclete din Sfântu Gheorghe, care vor primi şi câte un certificat ce va conţine datele de identificare ale bicicletei, cum ar fi culoarea, seria şi semnele particulare, precum şi o fotografie a acesteia. Vrabie Zsolt spune că ideea poate părea bizară, dar, practic, este foarte utilă.

'În cazul în care îţi dispare bicicleta mergi la Poliţie şi spui că avea culoarea roşie. Poliţia îţi arată poate o sută de biciclete roşii, dar cum dovedeşti că una dintre ele este a ta. Având acest certificat de înmatriculare de la noi, cu datele proprietarului, numărul seriei, marca şi fotografia, poţi arăta care este a ta pentru că este mai uşor de identificat', a spus preşedintele asociaţiei.


'Noi credem că este o iniţiativă bună atât pentru cetăţeni, cât şi pentru noi, pentru că ne poate ajuta la identificarea bicicletelor dispărute şi la recuperarea prejudiciului', a declarat Diana Lolu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna.

Biroul de înmatriculări se află pe strada Ciucului nr. 32.

Comentarii

Ultimă oră