O sută de saşi din satele Măieruş şi Arini plecaţi în Germania se vor reîntâlni, vineri, la Măieruş pentru a participa la cea de-a doua ediţie a evenimentului „Împreună pe meleaguri natale”.
Este pentru a doua oară când autorităţile din comuna Măieruş organizează un astfel de eveniment, menit să aducă laolaltă comunitatea de saşi din zonă, plecată de mulţi ani de pe aceste meleaguri.
„Ne-am gândit să organizăm o dată la doi ani această reuniune. Prima ediţie a evenimentului am organizat-o în 2017. Atunci ne-am bucurat de prezenţa a 150 de saşi, veniţi de pe meleaguri străine. Sperăm ca la această a doua ediţie să ne treacă pragul mult mai mulţi. Sunt aşteptaţi cu multe surprize, voie-bună, muzică pe măsură. Totul într-un cadru festiv“, ne-a declarat primarul comunei Măieruş, Nistor Boricean.
Evenimentul „Împreună pe meleaguri natale” va avea loc vineri, 2 august 2019, de la ora 14.00. Invitaţii vor avea parte de muzică săsească, dar şi de folclor autentic românesc.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Saşii plecaţi în Germania se reîntâlnesc la Măieruş - „Împreună pe meleaguri natale”.
Nume
Comentariu