Sari la conținut

Hoți prinși în flagrant când furau șină de cale ferată

hoti-prinsi-in-flagrant-cand-furau-sina-de-cale-ferata

Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov au prins în flagrant trei bărbați cu vârste de 37, 29, respectiv 18 ani, care au sustras din linia curentă, de pe magistrala CFR-300, între stațiile CFR Stupini și Bod, o bucată de contrașină exterioară de cale ferată și componentele aferente acesteia.

Hoții au pus în pericol siguranța circulației deoarece șina pe care au furat-o ghida trenurile în zona respectivă, iar în lipsa ei, trenurile ar fi putut deraia.

Prejudiciul cauzat Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, în valoare totală de 21.800 lei, a fost recuperat în totalitate.

Bărbații au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore și duși în arestul I.P.J. Braşov, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere sau semnalizare falsă.

„La data de 12.03.2017, bărbații au fost prezentați Judecatoriei Brașov cu propunerea de arestare preventivă, împotriva lor luându-se următoarele măsuri: faţă de bărbatul de 29 de ani, s-a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile, iar faţă de ceilalți doi bărbați s-a dispus măsura controlului judiciar. Prin faptele săvârșite de cei trei s-a pus în pericol siguranța circulației pe calea ferată, respectiv magistrala 300. Contrașina sustrasă avea rolul de a ghida materialul rulant (trenurile) în timpul tranzitării tronsonului respectiv, existând pericolul deraierii trenurilor de marfă sau de călători dacă fapta nu era identificată și stricăciunea remediată în timp util”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu.

Cei trei indivizi riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între 3 și 10 ani.

Comentarii

Ultimă oră