Sari la conținut

Hidroelectrica a reziliat contractul cu CLMB Patinoar Braşov

Cel mai mare producător de energie din România, Hidroelectrica, a reziliat contractele bilaterale încheiate cu SNLO, Salrom şi CLMB Patinoar Braşov și Luxten Lightning. SNLO, Salrom şi CLMB Patinoar Braşov cumpărau cantităţi mici de energie la prețuri de aproape două ori mai mici comparativ cu tarifele obţinute pe bursa OPCOM. "În urma discuţiilor cu reprezentanţii FMI, la jumătatea lunii decembrie am dispus trimiterea de notificări de reziliere a contractelor la primul termen posibil către toţi beneficiarii de contracte bilaterale. Patru dintre acestea au fost reziliate", arată Ion Ariton, ministrul Economiei, în raportul de activitate pe acest an. În total 15 companii au primit notificarea de reziliere a contractelor. În noiembrie 2011, fostul director general al Hidroelectrica, Constantin Trihenea, a declarat că societatea intenţionează să renegocieze contractele bilaterale astfel încât să majoreze preţul cu cel puţin 3,5% de la 1 ianuarie 2012 sau să micşoreze cantitatea de energie livrată cu 15%, în unele cazuri luând în calcul rezilierea contractelor. Hidroelectrica este considerata cea mai valoroasa societate din patrimoniul statului, fiind evaluată la 2,7 miliarde de euro.

Comentarii

Ultimă oră