Sari la conținut

Handbalistele Coronei - întâlnire cu fanii, la Sala Sporturilor

handbalistele-coronei-intalnire-cu-fanii-la-sala-sporturilor-

Handbalistele Coronei Braşov îşi cheamă fanii la...antrenament.

Echipa antrenată de Ion Crăciun şi Gică Anton aşteaptă iubitorii de handbal, marţi, 16 octombrie 2018, de la ora 19.00, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”.

Cu această ocazie, cei care vin şi susţin meci de meci echipa de handbal, au ocazia să vadă ultima parte a antrenamentului fetelor de marţi, să discute la finalul acestuia cu jucătoarele şi întreg staff-ul echipei şi să facă poze cu cele pe care le admiră.

„Sunt în lumea handbalului de ceva ani şi îmi amintesc de sala din Braşov, plină la meciurile de handbal. Din păcate, la primul meci pe care l-am văzut, am fost puţin mâhnit să văd că numărul spectatorilor a scăzut şi din acest motiv, principalul meu obiectiv fixat de mine, a fost să jucăm un handbal care să readucă oamenii în număr şi mai mare lângă echipă. E drept, sunt meciuri care se joacă cu sala plină, însă noi trebuie să ne atragem lângă noi oameni care să vin să ne vadă meci de meci. Indiferent de adversar, altfel joci când ştii că joci acasă, în faţa publicului tău. Cu cât acesta este mai numeros şi îl simţi mai aproape de tine, asta îţi dă aripi. Aşadar, trebuie să facem totul pentru oamenii să revină şi să jucăm meci de meci cu sala plină”, a spus tehnicianul Ion Crăciun.

„Ştim prea bine că indiferent de genul de spectacol, publicul are un rol extrem de important, iar sportul, prin natura lui dinamică are nevoie de un public pe măsură. Cu siguranţă, oamenii au avut şi motive să nu ne mai fie alături în număr mare, pentru că echipa nu se exprima aşa cum ne doream, dar cred că împreună putem schimba toate aceste lucruri. Este important că oamenii să cunoască echipa, fetele să ştie cine sunt cei din tribună iar atunci când intră în teren să facă totul pentru a le aduce bucurie”, a spus şi Liviu Dragomir, preşedintele clubului.

Toţi cei care îşi doresc să fie alături de echipa de handbal sunt aşteptaţi marţi, 16 octombrie 2018, la ora 19.00, în faţa Sălii Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”.

Comentarii

Ultimă oră