Sari la conținut

Ghidul de achiziţii publice pentru oraşe inteligente, lansat la Brașov

ghidul-de-achizitii-publice-pentru-orase-inteligente-lansat-la-brasov

Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate va lansa, în luna octombrie, la Braşov, un apel de proiecte pe zona oraşelor inteligente, în condiţiile în care 15 miliarde de euro sunt disponibili pentru finanţarea proiectelor, până în 2021.

Potrivit președintelui ARSCM, Eduard Dumitraşcu, împreună cu Organismul Naţional de Standardizare, instituția pe care o conduce va introduce în perioada următoare primele opt standard pe Smart City.

Acesta a precizat că pe 5 octombrie, la Braşov, va fi dat publicităţii Ghidul de achiziţii publice pentru autorităţile locale.

În opinia președintelui ARSCM, este important ca un oraş să fie inteligent pentru că el trebuie să ţină pasul cu locuitorii și cu tehnologiile. El a admis că, pentru a deveni Smart City, o comunitate trebuie să investească sume relativ mari, însă există bani europeni care pot fi atraşi.

Caravana Smart City România este un program complet de prezentare şi vânzare a produselor Smart City direct către beneficiarii acestor servicii — administraţia centrală şi locală.

Comunitatea vizată este formată din cetăţeni, companii şi instituţii publice implicate activ în dezvoltarea oraşelor şi preocupate de oferirea continuă a celor mai bune servicii şi soluţii pentru locuitorii centrelor urbane.

Comentarii

Ultimă oră