Sari la conținut

Ghetuțe noi, pentru copiii săraci din Țara Făgărașului, în dar de Moș Nicolae

ghetute-noi-pentru-copiii-saraci-din-tara-fagarasului-in-dar-de-mos-nicolae-

Făgărășenii au încearcat printr-o acțiune umanitară să aducă bucurie pe chipurile a peste 200 de copii. Micuții au parte de un cadou special de Sfântul Nicolae: ghetuțe noi, ghetuțe oferite de făgărășeni în cadrul campaniei „Ghetuțe noi de Sfântul Nicolae“.

Acțiunea este organizată de Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu“.

Primele cadouri au și ajuns sâmbătă la copiii din Veneția de Jos, Bucium, Rotbav și Victoria.

„Sâmbăta aceasta, peste 40 de cadouri cu ghetuțe noi, de Sfântul Nicolae, au ajuns în comunitățile unde vor fi primite de copii, mai exact în Veneția de Jos, Bucium, Rotbav și Victoria. Cu unii dintre copii, ne-am întâlnit direct, în alte comunității, cadourile vor fi primite de Sfântul Nicolae. Avem 204 copii pe listele noastre.

Hramul Bisericii noastre este Sfântul Nicolae și principala lui calitate este milostenia și atunci am făcut această legătură între milostenia Sfântului Nicolae și darurile pe care el le face copiilor prin adulții care îi iubesc. Am vrut să fim noi ajutoarele Sfântului Nicolae care oferă cadouri copiilor. Ne-am îndreptat spre ghetuțe de iarnă pentru că am vrut să fie un cadou consistent și să fie ceva nou pentru copii“, a explicat Natalia Corlean, de la Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu“.

Făgărășenii și nu numai au fost cei care au cumpărat aceste încălțări, ghetuțe care vor ajunge la copiii necăjiți.

„Bucuria noastră este că aș spune că peste trei sferturi din cei care au făcut donații sunt făgărășeni pentru că asta ne-am și dorit. Noi credem că fiecare comunitate trebuie să aibă grijă de membrii ei și atunci ne-am bucurat foarte tare că cei care au reacționat au fost făgărășenii. Sunt cadouri de la făgărășeni pentru făgărășeni“, a marturisit încântată Natalia Corlean.

Ghetuțe noi vor ajunge și la copiii din Făgăraș, Boholț, Șoarș și Văleni.

Comentarii

Ultimă oră