Sari la conținut

Gaz Metan Mediaş - Unirea Tărlungeni 2-1 (1-1) (VIDEO)

gaz-metan-medias-unirea-tarlungeni-21-11-video

Unirea Tărlungeni a pierdut jocul din runda a doua a seriei a doua din liga secundă. Trupa lui Bona a fost învinsă la Mediaş de Gaz Metan cu scorul de 2-1 (1-1). Medieşenii au deschis scorul repede prin Băjenaru în minutul doi. Mijlocaşul care în trecut a evoluat şi pentru Steaua l-a executat pe Dănălache cu un şut de la 18 metri. Tărlungeniul a presat şi a aratat câteva oportunităţi de a înscrie prin Coman, Cioineac sau Monea. Insistenţa târlungenenilor a fost răsplătită în finalul primei reprize când Bucur a trimis cu capul în poartă şi a egalat. Mediaşul a câştigat toate cele trei puncte după ce Ovidiu Bic a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 80. Astfel după două runde scurse din această ediţie de campionat, Unirea Tărlungeni nu a acumulat niciun punct. Pentru Chirciu şi compania urmează jocul de pe teren propriu din Cupa României cu Gloria Buzău, după care la Tărlungeni vine Universitatea Cluj, pentru un meci ce contează pentru etapa a treia a ligii secunde.

Comentarii

Ultimă oră