Sari la conținut
gala-paganini-la-filarmonica-brasov

  Concert istoric pentru Orchestra Simfonică Brașoveană, joi 30 mai 2019, de la ora 19.00, la Sala Patria! Sub bagheta dirijorului chinez Jin Wang, artiștii muzicieni vor susține un concert ce cuprinde un program de excepție, într-o formă de manifestare artistică asemeni turneelor de altădată!

Melomanii braşoveni sunt aşteptaţi, în această seară (30 mai 2019), de la ora 19.00, la un concert unic, ce reînvie epoca lui Paganini.


    Va fi o „Gală Paganini”, susţinută de violonistul Mario Hossen, soprana Anda Pop şi mezzosoprana Asineta Răducanu, iar prezentator va fi actorul Marius Cisar, îmbrăcat în haine de epocă. De altfel, el va introduce publicul, prin intermediul interventiilor pe parcursul serii, în atmosfera epocii celebrului şi controversatului geniu al muzicii, Nicolo Paganini.


    În fapt, tot concertul va respecta programul concertelor din turneele de altădată ale lui Nicolo Paganini, conform unor afişe găsite de către Mario Hossen (Viena), într-o arhivă la Roma. Mario Hossen va cânta pe o vioară Guadagnini, instrument aproximativ din epoca lui Paganini.


    „Respectăm exact programul lui Paganini de acum 200 de ani. Ce se întâmpla? Începea orchestra, o orchestră redusă, intra o soprană, intra el, cânta solo, apoi iar intra orchestra, cânta uverturi ale timpului: Mozart, o parte dintr-o simfonie, Beethoven la fel etc, după care intra iar o mezzosoprană, pentru că avea obiceiul să cheme două cântăreţe, una era soprană, de obicei blondă şi o mezzosoprană brunetă”, a detaliat Anton Niculescu, manager al Filarmonicii Braşov.


    În program se vor regăsi două uverturi de epocă, Beethoven Coriolan şi Weber Freischutz, lucrări de mare amploare şi foarte cunoscute.


    Concertul se va afla sub bagheta dirijorului din China, Jin Wang.


   Biletele se găsesc la Sala Patria, costul unuia fiind de 50 de lei.

Comentarii

Ultimă oră