1 decembrie 2018 - 100 de ani de la Marea Unire!
La ceas de mare sărbătoare, Primăria Municipiului Brașov organizeză, împreună cu Consiliul Local Brașov, „GALA CENTENARULUI MARII UNIRI”!
Sâmbătă, 1 Decembrie 2018, de la ora 20.00 la Teatrul „Sică Alexandrescu”, iubitorii muzicii clasice sunt invitați la un eveniment ce va aduce pe aceeași scenă promotorii culturali ai Brașovului: Filarmonica Brașov, Opera Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu” și Uniunea Junilor din Scheii Brașovului și Brașovul Vechi, „uniți” pentru un spectacol special.
În programul spectacolului extraordinar sunt cuprinse pagini muzicale reprezentative pentru muzica simfonică românească, pentru cea de operetă şi pentru balet.
Publicul va avea astfel ocazia să se delecteze cu „Rapsodia Română” de G. Enescu, „Valurile Dunării” de I. Ivanovici, „Dans ţărănesc” de C. Dimitrescu, „Balada” de C. Porumbescu, „Hora staccato” de G. Dinicu, arii din operetele „Crai Nou” de C. Porumbescu, „Lăsaţi-mă să cânt” de Ghe. Dendrino sau celebra piesă „Muzica”din opereta „Valurile Dunării” de G. Grigoriu.
Pentru a fi alături și împreună cu toți acei ce vor să împartășească acest moment emoționant, EVENIMENTUL VA FI TRANSMIS LIVE în Piața sfatului!
În program:
- muzică simfonică românească, operetă și balet –
La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi, o legendă a baghetei din România.
Coregrafia: Nermina Damian
Dirijor cor: Leonard Boga
Orchestra Filarmonicii Brașov
Corul și Baletul Operei Brașov
Soliști: Florin Ionescu Galati -vioară
Anton Niculescu – violoncel
Nicoleta Tudorache – țambal
Mădălina Bourceanu - soprană, Cristina Radu – soprano Asineta Răducan - mezzosoprană
Soliști balet: Nicoleta Sasu, Dorin Mirea
Prezintă: actorii Anca Florea și Demis Muraru
INTRAREA ESTE LIBERA, IN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE!