Sari la conținut

Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJB) a obţinut certificarea privind implementarea Sistemului de Management al Calităţii ISO 9001:2008 la nivelul a 14 administraţii locale. Proiectul cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-12013 a avut o valoare de 497.377 lei. În program sunt implicate primăriile Apaţa, Beclean, Buneşti, Feldioara, Fundata, Ghimbav, Măieruş, Moieciu, Racoş, Şercaia, Şinca Nouă, Şoarş, Teliu şi Vama Buzăului.
Primii 186 de beneficiari. Obiectivul general al proiectului vizează modernizarea procesului de furnizare a serviciilor oferite de administraţia publică locală, utilizarea de standarde şi obiective măsurabile în activitatea de zi cu zi a primăriilor, pentru pentru îmbunătăţirea furnizării de servicii. De acest program au beneficiat 186 de funcţionari care s-au specializat în managementul calităţii."Va fi îmbunătăţită competenţa angajaţilor celor 14 primării beneficiare, activitatea personalului va fi monitorizată şi analizată în timp real, scurgerile de informaţii confidenţiale vor fi reduse, iar managementul competenţelor şi al acoperirii atribuţiilor angajaţilor eficientizat. În plus, va fi optimizată comunicarea şi organizarea internă!", a susţinut preşedintele Agenţiei, Mihai Pascu.
Proiect extins. Deşi toate unităţile administrativ-teritoriale trebuie să aibă acest certificat ISO 9001:2008, din lipsă de fonduri, acest lucru nu a fost posibil pentru unele primării. Tocmai de aceea ADDJB va mai aplica o dată, pentru a obţine fonduri suplimentare astfel încât sistemul să fie implementat şi în alte primării. În judeţ, alte 11 unităţi teritorial-administrative mai au sistemul de management al calităţii.

Comentarii

Ultimă oră