Sari la conținut

Festivalul Musica Barcensis continuă la Bisericile Fortificate din Râșnov și Prejmer

festivalul-musica-barcensis-continua-la-biserica-evanghelica-rasnov-si-biserica-fortificata-prejmer

Festivalul Musica Barcensis, ediția a IX-a prilejuiește și în week-end-ul acesta doua spectacole de excepție, programate a avea loc în alte doua biserici fortificate din județul nostru.

 Sâmbătă, 18 august 2018 de la ora 18:00 Biserica Evanghelică Râșnov prilejuiește concertul „The Fernandez Family” iar duminică 19 august 2018, iubitorii muzicii culte au ocazia să se bucure de la ora 17:00, la Biserica Fortificată Prejmer de concertul Cvartetului Arcadia.

Intrarea la concerte este liberă.

................................................................................................................


  Programul Festivalului Musica Barcensis în week-end-ul 18 - 19 august 2018:

Sâmbătă, 18 august 2018, de la ora 18:00: Concert „The Fernandez Family”
Locația: Biserica Evanghelică Râșnov (Str. Republicii)

Vor evolua - Monica Florescu – pian

Karina Fernandez Samodaiev – orgă

Rafaela Fernandez Samodaiev – vioară


Programul concertului:

1. Johann Pachelbel – Preludiu și Fugă în Do Major

2. Johann Ludwig Krebs – Preludiu în Fa Major

3. Muzica Anonimi din Transilvania – Pollo – din Viscri; Hungaresque

4. Domenico Zipoli – Pastorală în Do Major

5. Antonio Vivaldi – Concertul nr. 1 în Mi Major, Op. 8, RV 269 “La Primavera”

Allegro; Largo e pianissimo sempre; Allegro pastorale

6. Domenico Scarlatti – Sonata în re minor; Sonata în Si b Major; Sonata în La Major

Programul cuprinde piese interpretate la orgă de Karina Fernandez Samodaiev, la vioară de Rafaela Fernandez Samodaiev și la pian de Monica Florescu.


   Surorile Karina și Rafaela și-au cultivat pasiunea pentru muzică de foarte timpuriu, muzica fiind profesia părinților lor. Mama lor, pianista Monica Florescu și tatăl, violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev le-au cultivat interesul pentru a cunoaște îndeaproape un instrument, împărtășind cu ele pasiunea lor pentru muzică.

Karina Fernandez Samodaiev a studiat pian și orgă cu organista Brita Falch Leutert de la Biserica Evanghelică din Sibiu. Până în prezent s-a prezentat la concerte în cadrul corului de copii „Kinderchor” și a slujbelor săptămânale din Biserica Evanghelică din Sibiu, dar și în concerte alături de familia sa, în cadrul Stagiunii Camerale „Florescu-Fernandez & Friends” la Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, recitaluri la Casa „Carmen Sylva” din Sinaia (Prahova), la Centrul Cultural „Aurel Stroe”, Bușteni (Prahova), la Biserica Evanghelică din Cisnădioara (Sibiu), Biserica Evanghelică din Bod (Brașov).

În repertoriul ei se găsesc de la piese preclasice la piese moderne (Johann Sebastian Bach, Johann Pachelbel, Johann Ludwig Krebs, Domenico Zipoli, George F.Haendel, Joseph Haydn, Vasily S. Kalinikov, Ravel, E. Bloch) cât și compoziții proprii, ea manifestând un viu interes pentru improvizație și compoziție.

Rafaela Fernandez Samodaiev a început să decopere lumea muzicii prin intermediul pianului, iar la vârsta de 6 ani a început studiul viorii când a cunoscut-o pe Prof. Olivia Papa din Colegiul National de Muzică „George Enescu” din București, care i-a pus în mână prima oară o vioară. Până acum a câștigat 7 premii întâi la concursuri naționale și internaționale, scena find un spațiu în care se regăsește. Rafaela apare constant în public alături de sora sa și de părinți în formații de duo și trio, dar și cu muzicieni cum ar fi violoniștii Anca Vasile, Mircea Dumitrescu și pianistul Alessandro Trebeschi.

Monica Florescu este un muzician polifațetic care are o activitate concertistică pe plan internațional de 20 de ani, ca solist cu orchestra, realizând recitaluri și concerte camerale în România și în străinătate: Belgia, Mexic, Olanda, Franța, Germania, Italia, Suedia, Elveția. De când s-a întors în România, în 2014, a creat împreună cu violnocelistul Makcim Fernandez Smaodaiev Stagiunea camerală „Florescu-Fernandez & Friends” și s-a axat în crearea proiectelor interdisciplinare unde contribuie cu aranjamente, compoziții proprii în colaborare cu Teatrul de Balet Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu și Teatrul Național Radu Stanca.

De-a lungul carierei a făcut înregistrări la Radiodifuziunea Română, la Televiziunea din Tabasco, Villahermosa, Mexic și pe disc CD la Aliud Records, Olanda.


Duminică, 19 august 2018, de la ora 17:00 va avea loc un concert al Cvartetul Arcadia
Locația: Biserica Fortificată Prejmer

Cvartetul Arcadia este compus din Ana Török – Vioară

Răsvan Dumitru – Vioară

Traian Boală – Violă

Zsolt Török – Violoncel

Programul concertului de duminică, 19 august 2018:

Joseph Haydn – Cvartetul op. 20, nr. 2
Claude Debussy – Cvartetul de coarde în sol minor, op. 10
Sabina Ulubeanu – Cvartet de coarde (lucrare prezentată în primă audiție absolută)


    Laureat al concursurilor Osaka International Chamber Music Competition (2014), Wigmore Hall London International String Quartet Competition (2012), Almere International Chamber Music Competition (2011) şi International Chamber Music Competition Hamburg (2009), Cvartetul Arcadia a devenit în scurt timp unul dintre cele mai spectaculoase ansambluri ale generaţiei sale.

Înfiinţat în 2006 pe băncile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, cvartetul a susţinut reprezentaţii în întreaga lume, printre care se numără concertele de la Budapest Spring Festival, Festivalul Internaţional George Enescu, Cité International des Arts (Paris), Alte Oper Frankfurt, Pollack Hall (Montreal), Amsterdam Concertgebouw, Wigmore Hall, Festivalul Q’arto Mondi din Polonia, Salle Gaveau din Paris, Tel-Aviv, Portugalia, Festivalul Mecklenburg Vorpommern, Festivalul Kammermusiktage Mettlach, Festivalul Zeist Music Days din Olanda, în Regatul Unit al Marii Britanii şi la Beijing.

Sezonul 2014 – 2015 a inclus un turneu de 12 concerte în Japonia, alături de apariţii pe numeroase scene europene precum Wigmore Hall, Musikverein din Viena, Festivalul Aldeburgh, Berlin Konzerthaus, North Norfolk Music Festival, Festivalul Enescu și Madrid. În martie 2015, cvartetul a debutat la postul de radio BBC3 cu o transmisiune în direct a concertului susţinut pe scena Wigmore Hall, iar în aprilie 2015 a fost invitat să devină cvartet în rezidenţă la Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Romana” din București, unde activează și în prezent.

În sezonul 2017-2018, cvartetul revine cu un turneu de 5 concerte în Regatul Unit al Marii Britanii, dar și numeroase apariții la festivaluri internaționale și în stagiuni ale unor societăți de muzică de cameră de renume cum ar fi Festivalul Internațional George Enescu, Mozartverein 1829 e.V. Nürnberg, Doha, Konserthuset Stockholm, Wigmore Hall Londra. În 2017 cvartetul debuteză la Veneția, Bologna și Istanbul susținând concerte și în Germania, România, Portugalia, Spania și Regatul Unit al Marii Britanii care au inclus săli celebre precum Wigmore Hall și sala de concerte a Royal Northern College of Music din Manchester unde concertul a fost înregistrat de postul de radio BBC3.

Discul de debut al Cvartetului Arcadia, lansat de Fontenay Classics în 2009, cuprinde lucrări compuse de Mendelssohn și Brahms şi a fost primit cu mult entuziasm de criticii muzicali. Revista Ensemble Magazin a scris despre „interpretarea lor profundă”, „sonoritatea lor excepţională” şi „forţa lor expresivă care lasă o adâncă impresie asupra ascultătorului”.

În octombrie 2013 a avut loc lansarea unui nou disc cuprinzând înregistrarea Cvartetelor Nr. 1 și Nr. 2 de Janáček, sub sigla casei de discuri Orchid Classics. Sunday Times a scris despre „o frumusețe care îți străpunge inima”, și despre faptul că „ambele piese sunt interpretate cu o intensitate copleşitoare”.

Financial Times descria atmosfera creată de cvartet ca fiind „marcată de un expresionism tăios, care prin dezlănţuirea de mişcări şi cromatisme este şocant de directă şi dramatică, asemenea unui spectacol de operă – sau unui coşmar”, şi al cărei „rezultat este un asalt asupra simţurilor, străpungând inima acestei muzici tulburătoare”.

Cvartetul Arcaida are deosebita plăcere să anunțe lansarea ultimului album de către casa de discuri Chandos în Octombrie 2018, un album ce cuprinde integrala cvartetelor de Béla Bartók.

..........................................................................................................................................................


     Ediția a IX-a a Festivalului „Musica Barcensis” se desfășoară în perioada iulie - august 2018 și propune, în fiecare weekend, întâlniri muzicale inedite cu artiști consacraţi, dar și cu tineri muzicieni, evenimentele desfăşurându-se în bisericile fortificate din Țara Bârsei.

  Ultimele concerte planificate:

25 august 2018, ora 19:00 - Biserica Evanghelică Sfântul Martin (Brașov, Strada Dealul de Jos nr. 12) - Bucharest Winds Ensemble
26 august 2018, ora 17:00 - Biserica Fortificată Prejmer - Jugendbachchor & Capella Coronensis

Intrarea la toate concertele este liberă.

Mai multe detalii găsiți pe www.forumarte.ro.

Comentarii

Ultimă oră