Sari la conținut
festivalul-drumul-painii-la-cristian

La Cristian are loc în acest weekend (30 august - 01 septembrie 2019) Festivalul „Drumul Pâinii”.


   Delia, Compact, Alina Eremia, Taxi, Ciro de Luca, Ionuţ Langa, Andra Gogan, George Nicolescu, Sava Negrean Brudaşcu - sunt o parte dintre artiştii care vor urca pe scena din Piaţeta din Cristian, vineri - începând cu ora 16.00, sâmbătă şi duminică - începând cu ora 13.00


Și în acest an „Drumul Pâinii” face parte din tradiția Zilelor Cristianului.


    Sărbătoarea va fi nelipsită de obiceiuri, cântece şi tradiţii populare, concerte de muzică uşoară, ateliere meşteşugăreşti, expoziţii culinare şi de artă tradiţională pregătite de săteni.


   Ca în fiecare an, evenimentul se va desfășura în Piațeta din Cristian. Delia, Compact, Alina Eremia, Taxi, Ciro de Luca, Ionuț Langa, Andra Gogan, George Nicolescu, Sava Negrean Brudașcu – sunt o parte dintre artiștii care vor urca pe scenă.

Sărbătoarea începe astăzi, 30 august, de la ora 16.00 cu spectacole oferite de Sorin Nicodim, Piticu, Grupul Vocelis, Weekend Group, Ciro De Luca și trupa Alb și Negru.

Sâmbătă, 31 august 2019

ora 11.00 – atelier pictură, atelier confecționat bijuterii, atelier de confecționat accesorii și decorațiuni.
ora 12.00 – concurs Cupa Cristianului la gătit.

Între orele 14.00 – 15.00 se va organiza tradiția „Drumul Pâinii”


După ora 13.00 vor concerta Trupa CALEnDAR, Ionuț Langa, Andra Gogan, Compact, Delia, iar seara se va încheia cu un foc de artificii.

Duminică 1 septembrie 2019

Începând cu ora 11.00 modelaj baloane și pictură pe față
Demonstrație de gătit cu echipa câștigătoare.
Vor urca pe scenă Claudiu Benga, Generația Z, Buca Andrei, Sava Negrean Brudașcu, Taxi, Alina Eremia, Ansamblul Măgura Codlea, George Nicolescu, Bebeto și Roxanne.

Evenimentul este prezentat de Adrei Ștefănescu.

Comentarii

Ultimă oră