Sari la conținut

Consiliul Judeţean Braşov şi Centrul Cultural "Reduta" organizează miercuri Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou „Deschide uşa creştine”. În cadrul Festivalului vor fi prezentate obiceiuri specifice Crăciunului şi Anului Nou puse în scenă de: Ansamblul „Plaiurile Dumbrăviţei”, „Ceata de feciori” din satul Şercăiţa, Ansamblul folcloric din satul Şinca Nouă, „Boriţaşii” din Purcăreni, Grupul de solişti „Ţara Bârsei” împreună cu orchestra „Plaiuri Transilvane” şi un Trio Clasic de la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” din Braşov. Invitaţii speciali ai serii sunt „Urşii din Girov”, jud. Neamţ. Naşterea Mântuitorului aduce cu ea şi o sumă de practici foarte vechi. Obiceiul colindatului a înglobat nu numai cântec şi gest ritual, ci şi numeroase mesaje şi simboluri ale unei străvechi spiritualitati româneşti. Cântecele Crăciunului, colindele, au ca trăsătură comună starea de graţie. Străvechile colinde ale românilor, aduc până în zilele noastre şi ne revarsă în suflete, sunetele primordiale, cum doar în cântecele îngerilor, care vesteau naşterea pruncului Iisus, se mai regăseau.

Comentarii

Ultimă oră