Sari la conținut

FC Brașov își păstrează șansele la promovare în Liga I

fc-brasov-isi-pastreaza-sansele-la-promovare-in-liga-i

FC Brașov a învins duminică, în deplasare, formația UTA Arad, într-un meci care a contat pentru etapa a 26-a a ligii secunde. Stegarii s-au impus cu scorul de 2-1, păstrându-și șansele la promovarea în prima ligă.

Elevii lui Cornel Țălnar au deschis scorul din minutul 9, prin reușita lui Chitoșcă. Ei au mărit diferența în minutul 76, prin golul înscris de Enceanu. UTA ar fi putut obține egalul după ce arbitrul le-a acordat un penalty. Portarul stegarilor, Iacob, declarat cel mai bun jucător al partidei, a închis poarta în fața lui Petre care a ratat lovitura de la 11 metri.

Spre finalul timpului regulamentar de joc, UTA a înscris prin Chindriș. Cele trei puncte puse în joc au ajuns însă în contul brașovenilor, care i-au egalat arădeni în clasament.

În urma acestei victorii, FC Brașov a devenit cea de-a doua echipă care a reușit să câștige pe terenul celor de la UTA, pe care nu a mai reușit să îi bată acasă decât Juventus București.

Echipa de la poalele Tâmpei a acumulat 45 de puncte, fiind pe cea de-a treia poziție, la egalitate de puncte cu UTA și cu nouă puncte în spatele liderului, FC Juventus București, care are un meci mai puțin.

Etapa următoare, Brașovul va primi pe teren propriu vizita echipei Politehnica TImișoara, într-un meci care se va disputa pe 27 martie.

Comentarii

Ultimă oră