Sari la conținut

FC Braşov a bifat primul insucces în cantonamentul din Antalya

fc-brasov-a-bifat-primul-insucces-in-cantonamentul-din-antalya

FC Braşov a înregistrat prima înfrângere a turneului din Antalya, în fața echipei sârbeşti FK Donji Srem: 0-1, gol marcat de Zet în minutul 35. Meciul s-a desfăşurat pe o vreme imposibilă, cu rafale de ploaie torențială şi un vânt extrem de puternic. În aceste condiții, totul s-a redus la o luptă surdă pentru balon, în care diferența a făcut-o modul în care bătea vântul, neputând fi vorba de construcție sau joc tactic! Astăzi, FC Braşov îşi va măsura forțele cu cei de la Fernecvaros Budapesta.
Antrenament fizic, nu joc! Chiar şi în condițiile unei vremi total neprielnice fotbalului,  stegarii au avut şansa dechiderii scorului în chiar primele minute: Paul Batin a scăpat singur cu portarul advers, dar acesta s-a opus şutului trimis de atacantul Braşovului. În afara golului marcat după un şut din marginea careului mare de către sârbi, din prima repriză ar mai fi de remarcat trasorul înşelător al lui Cristi Munteanu de la... 75 de metri, care nu a reuşit să-l surprindă pe goalkeeper-ul celor de la Donji Srem. În rest, multă luptă, ploaie, vânt  şi... puțin fotbal. În minutul 60, fundaşul central Oltean a văzut direct cartonaşul roşu, fiind înlocuit cu Iakab, iar în minutul 85 şi Velayos a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, în locul său intrând Cen­țiu. "Este destul de greu să vorbesc după meciul de astăzi, care s-a apropiat doar pe alocuri de jocul de fotbal. Totuşi, rămâne înfrângerea, dar sper ca în următoarele partide să evoluăm în condiții normale şi să putem să ne facem o idee cât mai aproape de realitate despre momentul în care se află jucătorii noştri, mai ales că s-a decis ca returul să înceapă mai repede cu o săptămână decât era stabilit inițial", a declarat la finalul partidei antrenorul Adrian Szabo.
Aniversări în tabăra stegarilor! Galben-negrii îşi continuă pregatirile în vederea reluării campionatului, la baza sportivă a Complexului Miracle din Antalya. Pe lângă antrenamente şi meciuri, jucătorii lui FC Braşov şi-au făcut timp să-i ureze "La mulți ani" lui Şerban Moraru, care a împlinit pe 9 februarie vârsta de 27 de ani. Gazdele de la restaurantul Hotelului Miracle i-au făcut aniversatului un tort de ciocolată, care a fost servit devorat de întreaga dele­ga­ție.  Astăzi, în lotul stegar un alt fotbalist îşi va serba ziua de naştere, este vorba despre portarul Andrei Marinescu, care va împlini 28 de ani!
A revenit Machado! Luni, de la ora 17.00, FC Braşov va juca un nou amical, cu cei de la Ferencvaros Budapesta. Partida se va disputa pe terenul 1 din Complexul Sportiv Miracle şi nu va fi televizată. Refăcut după o accidentare, fundaşul central Ricardo Machado va fi folosit mai mult ca sigur în disputa cu maghiarii. Acuzând uşoare probleme medicale, Vagner şi Madeira s-au antrenat separat sâmbătă.

Comentarii

Ultimă oră