Sari la conținut

Exproprierile pentru zona aeroportului de la Ghimbav, aproape de final

În maximum o lună toţi proprietarii de terenuri din zona aeroportului de la Ghimbav vor fi despăgubiţi. Consiliul Judeţean are deja prevăzută suma necesară. Astfel se vor reglementa şi problemele juridice ce au intervenit până acum în proiectul braşovean, precizează directorul executiv al instituţiei judeţene, Mihai Pascu.  
"În ultima şedinţa de plen s-a votat ultima etapă de expropriere care cuprinde două categorii de terenuri. Este vorba de terenuri în proprietate privată a unor persoane fizice şi terenuri în proprietatea oraşului Ghimbav" a declarat  Mihai Pascu, director executiv CJ Braşov.  
Tot acest proces se va încheia în maximum o lună. Singura problemă va fi legată de terenul pe care firma Gothic deţine o balastieră. Prima evaluare a fost făcută pe suma de 860 de mii de euro, sumă cu care judeţul nu este de acord, motiv pentru care a apelat la instanţă. Procesul este în derulare.  
"Sumele există pentru aceste exproprieri. Ceea ce prevede legea, de fapt cum s-a întâmplat şi în prima etapă,  o comisie specială va analiza documentele cadastrale şi se va pronunţa în ceea ce priveşte veridicitatea documentelor pentru fiecare lot. Iar odată întocmit raportul de comisie noi vom purcede la plata efectivă a sumelor ca să încheiem acest subiect" a precizat Mihai Pascu.  
Deşi termenul limită pentru depunerea dosarelor pentru construirea pistei de aterizare-decolare de la Ghimbav este 2 aprilie, şase firme s-au trecut deja pe această listă, printre care austriecii de la Strabag, dar şi o companie din India. Reamintim faptul ca în data de 2 aprilie vor fi selectate cinci companii, din cele înscrise, care vor continua cursa pentru stabilirea câştigătorului licitaţiei, ce va fi anunţat în 26 aprilie. Valoarea contractului pentru construirea pistei de la Ghimbav este de peste 17 milioane de euro. A.L.

Comentarii

Ultimă oră