Până pe 31 octombrie, suntem invitaţi la expoziţia de pictură a lui Adrian Stoenica, la Galeria Europe din centrul vechi al oraşului.

   Galeria de Artă se gaseşte pe Strada Mureşenilor nr 1, aflându-se în imediata apropiere a Pieţei Sfatului din Braşov.

  Adrian Stoenica şi-a expus lucrarile şi în alţi ani în Galeria Europe din Braşov, fiind un artist foarte apreciat de către braşoveni.

 Anul acesta a revenit cu o nouă expoziţie de pictură în Braşov şi cu noi picturi „în pastel uscat pe carton”.

   Toate lucrările pictorului Adrian Stoenica sunt realizate manual, fără pensule, doar cu varfurile degetelor, pe carton poros.
 
 Vizitatorii expoziţiei pot admira lucrări unice, din următoarelor tematici: flori, peisaje, naturi statice, portrete. Printre lucrări se regăsesc şi icoane sau reproduceri dupa pictori celebri.

 Iubitorii de frumos sunt aşteptaţi să se bucure de această expoziţie de pictură a lui Adrian Stoenica. Vom găsi în Galeria de Artă Europe picturi calde, în culori vii, care îşi propun să aducă emoţie în suflete şi să ne ofere o puternică stare de bine.

   Alături de picturile lui Adrian Stoenica, vizitatorii expoziţiei vor putea admira şi fotografiile montane ale fiului sau, Ioan Stoenica, din diverse zone din Romania.

   Ca de obicei, la Galeria de Artă Europe INTRAREA ESTE LIBERĂ. Expoziţia este deschisă zilnic între orele 10-21.



 Sursa:iubescbrasovul.ro şi  pagina de facebook a pictorului Adrian Stoenica