Sari la conținut

Etnovember 2013 – află programul evenimentelor

etnovember-2013-afla-programul-evenimentelor

Cavaleri şi domniţe, un non-stop poetic, expoziţii de artă, dansuri medievale şi teatru experimental, de asta se vor putea bucura braşovenii şi turiştii care se vor afla în acest weekend în oraşul de la poalele Tâmpei. Cea de-a 15  ediţie a Festivalului Etnovember promite multe surprize şi noutăţi în acest an. Atmosfera medievală va fi din nou prilej de bucurie şi petrecere pentru Braşov. Festivalul Etnovember a pregătit pentru ediţia din acest an o serie de activităţi dedicate deopotrivă copiilor, tinerilor, părinţilor, dar şi bunicilor. Ateliere de creaţie, momente muzicale, peste 20 de expoziţii de artă, arhitectură, fotografie şi sculptură  sunt atent pregătite pentru publicul braşovean.  Cei mici vor putea participa la concursuri de desen, iar adulţii vor se vor putea delecta cu teatru. Nu vor lipsi dansurile medievale şi demonstraţiile de luptă tradiţională din Bastionul Ţesătorilor. Evenimentul special al celor trei zile de sărbătoare va fi marcat prin lansarea unei cărţi de patrimoniu local. „O carte de patrimoniu local a judeţului Braşov, aproape un unicat până acum”, a declaratprof. dr. Ing Marina Cionca, coordonator eveniment. Aşa cum au obişnuit şi până acum, organizatorii au o mascotă a festivalului, anul acesta ne vom întâlni cu melcul Ferry. El vine să susţină motto-ul ediţiei: „festina lente”. Iniţiatorii îşi doresc ca publicul să-şi ofere răgazul necesar de a savura arta şi frumosul de lângă ei. Un moment special al celor trei zile de spectacol îl reprezintă maratonul de poezie, care va fi dedicat în acest an regretatului poet, Alexandru Muşina. „Anul acesta Non Stop-ul poetic, maratonul de poezie pe care îl organizăm pentru a 13 a oară, sper să fie o ediţie cu noroc, este o ediţie în care nu vom avea ca de obicei invitaţi din afară, ci vom dedica evenimentul memoriei marelui poet Alexandru Muşina”, a spusAndrei Bodiu. Printre locaţiile în cadrul cărora se vor desfăşura activităţile sunt Aula Universităţii Transilvania, Centrul Cultural Reduta şi Bastionul Ţesătorilor. Festivalul Etnovember este organizat şi în acest an de Universitatea Transilvania, în parteneriat cu Primăria Braşov, care a alocat suma de 24.500 lei pentru buna desfăşurare a acestui proiect cultural.

Comentarii

Ultimă oră