Sari la conținut

Elevii şi-au ales liderii la nivel naţional. Vezi care sunt

elevii-siau-ales-liderii-la-nivel-national-vezi-care-sunt

În perioada 4-7 februarie 2014, Colegiul National "Andrei Saguna" a găzduit adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor,  cel mai important eveniment pentru activitatea structurii reprezentative a elevilor din România.  Întâlnirea care a reunit peste 200 de elevi participanți în urma selecției naționale, venind din toate județele, a avut ca scop alegerea noului Președinte al Consiliului Național al Elevilor, a celor doi Secretari Executivi (al Departamentului de Educație și Comunicare și al Departamentului de Organizare Internă). Totodată, în urma desfășurării atelierelor tematice, delegații au conlucrat pentru întocmirea strategiei de dezvoltare organizațională a Consiliului Național al Elevilor pentru mandatul 2014-2015.
                  În urma desfășurării procesului electoral, au fost înregistrate următoarele rezultate: Eduard MITITELU - noul Președinte al Consiliului Național al Elevilor, Rareș Cătălin BÎRLE – Secretar al Departamentului de Organizare Internă, Tudor GĂITAN – Secretar al Departamentului de Educație și Comunicare (Relații Externe).  Aceștia vor completa echipa ce formează Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor, alături de cei opt președinți regionali: Delia LEPĂDATU (Nord-Est), Ioanis DIVOIU (Nord-Vest), Filip TISU (Vest), Alexandru ENĂCICĂ (Sud-Vest), Denis Adrian ANDREI (Sud-Muntenia), Dariana NISTOR (Centru), Cleopatra Alexandra NESTOR (București-Ilfov), Tudor Codrin BOSTAN (Sud-Est).
                      Evenimentul a fost organizat de Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor și de Consiliul Județean al Elevilor Brașov cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, al Ministerului Educaţiei Naţionale şi al altori parteneri locali şi naţionali.

Comentarii

Ultimă oră