Sari la conținut

Elan Schwartzenberg preia Realitatea de la Sorin Ovidiu Vîntu

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a confirmat pentru Realitatea TV că a devenit proprietarul a 92 la sută din acţiunile Bluelink Communcazioni.  Pe de altă parte, managerul Realitatea TV Sebastian Ghiţă a declarat pentru Mediafax că schimbarea acţionarului nu afectează contractul de management.

Informaţia a fost publicată în primă fază de jurnaliştii de la Impact News. Potrivit surselor confidenţiale citate de aceştia, surpriza pe care a anunţat-o Sorin Ovidiu Vântu pentru luni ar fi vânzarea trustului Realitatea-Cațavencu.

Potrivit ultimelor informaţii, în cursul zilei de ieri, Elan Schwartzenberg și cei doi copii ai lui Sorin Ovidiu Vîntu, Ionuț şi Ioana au fost în Cipru pentru perfecta datele afacerii. Discuțiile au vizat întregul pachet deținut de copiii lui SOV la Bluelink Communcazioni. Contactat de Realitatea TV, Elan Schwartzenberg a declarat că de ieri este proprietarul a 92 la sută din acţiunile Realităţii TV şi a anunţat că va susţine luni dimineaţă o conferinţă de presă pe această temă. De asemenea, i-a declarat jurnalistului că vrea să participe luni seara la o emisiune specială la Realitatea TV la care să fie intervievat de toţi jurnaliştii respectabili ai postului.

Comentarii

Ultimă oră