Sari la conținut
economii-de-60000-de-lei-de-la-condamnati

Municipiul nostru a fost curăţat anul trecut şi de persoanele condamnate care au avut de efectuat ore în folosul comunităţii, obicei care va fi păstrat de edili şi în acest an. 160 de braşoveni au participat la această activitate care a adus Primăriei o economie la bugetul local de aproape 60.000 de lei. În medie, fiecare condamnat a curăţat zilnic 2.500 de metri pătraţi de teren. Printre cei care au efectuat orele în folosul comunităţii se numără şoferi care au încălcat legislaţia rutieră, doctori, ingineri, asistente medicale sau minori care au furat din magazine. „În special, aceştia au curăţat spaţiile verzi şi au efectuat ore în folosul comunităţii în zilele în care angajaţii firmei de salubritate cu care are contract municipalitatea au fost liberi”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea. Fiecare condamnat a efectuat anul trecut între 60 şi 240 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Comentarii

Ultimă oră