Sari la conținut

După un an în aer liber, sezonul estival de orgă se reîntoarce în interiorul Bisericii Negre

dupa-un-an-in-aer-liber-sezonul-estival-de-orga-se-reintoarce-in-interiorul-bisericii-negre

Tradiția concertelor de orgă din Biserica Neagră se continuă și în acest an.

Organizatorii evenimentului au anunțat oficial că, după un an în aer liber, sezonul estival de orgă se reîntoarce în interiorul Bisericii Negre, cu 14 concerte de orgă, inovații  precum și  un concert extraordinar, care va avea loc în data de 5 august 2021. Acesta se va desfășura în cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2021 „ODA BUCURIEI”.

Organizate fără întrerupere încă din 1953, concertele vor fi susținute la renumita orgă Buchholz, precum și la celelalte 3 instrumente din Biserica Neagră. Interpreții vor întâmpina publicul cu un program interactiv și variat, care va include și în acest an prezentările unor orgi istorice din România. Concertele se vor desfășura fie în aer liber, fie în interiorul Bisericii Negre, în măsura în care condițiile generale o vor permite.


Proiectul „Organ Nights” este susținut de Biserica Evanghelică C.A. din România - Parohia Brașov și Forumul Democrat al Germanilor din Județul Brașov și este un eveniment cultural desfășurat sub egida conceptului INSPIRATIO by History & Music.


Programul, dar și alte detalii vor fi comunicate pe viitor atât pe pagina de internet www.bisericaneagra.ro, cât și pe profilul de Facebook Biserica Neagră – History&Music.

Comentarii

Ultimă oră