Sari la conținut

După 40 de ani, a început refacerea podurilor peste râul Olt

dupa-40-de-ani-a-inceput-refacerea-podurilor-peste-raul-olt

Consiliul Judeţean Braşov reface în acest an podurile peste râul Olt, grav afectate de inundaţiile din ultimii ani.

După ce administraţia judeţeană a făcut demersurile necesare astfel încât reconstrucţia podului de la Crihalma să fie preluată şi finanţată de către Compania Naţională de Investiţii, iar refacerea podului de la Voila - pentru care CJ Braşov are finanţarea asigurată, se află în fază de proiectare, vineri au început lucrările de construcţie a podului de la Hălmeag, când a fost predat amplasamentul şi a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.

 Noul pod de peste râul Olt, care face legătura între localităţile Şercaia şi Hălmeag, este realizat de SC Confer SRL Oneşti, care are la dispoziţie opt luni şi jumătate în care să construiască podul şi apoi să-l demoleze pe cel actual, avariat în urma inundaţiilor. Valoarea contractului de lucrări pentru podul de la Hălmeag este de 6.176.199,19 lei cu TVA.

Având în vedere bugetul limitat al CJ Braşov, şeful administraţiei judeţene a făcut demersuri în ultimii doi ani pentru identificarea surselor de finanţare pentru aceste tipuri de investiţii. În urma acestor demersuri, s-au obţinut fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală – etapa a II-a.

Pentru proiectul podului de la Hălmeag, MDRAP a alocat Consiliului Judeţean Braşov 6.344.848 lei, contribuţia CJ Braşov fiind de 1.034.710 lei. De proiectarea lucrărilor s-a ocupat SC Pod-Proiect SRL Iaşi, iar dirigenţia de şantier va fi asigurată de SC Beta Cops SRL.


     Amplasamentul a fost predat de preşedintele CJ, Adrian Veştea, care a anunţat cu această ocazie că „Consiliul Judeţean Braşov reconstruieşte podurile peste râul Olt, cel mai mare curs de apă care străbate judeţul nostru şi cel care an de an ne cauzează probleme datorate inundaţiilor. De peste 40 de ani, în judeţ nu s-a mai ridicat un pod de la zero, dar noi vrem să refacem din temelii toate cele şapte poduri care sunt în responsabilitatea noastră, fiind situate pe drumurile judeţene”.

Podul va fi realizat din beton, va avea lungimea de 97,10 metri şi lăţimea de 6 metri, din care lăţimea părţii carosabile va ajunge la 5 metri.

Infrastructura podului este formată din două culee şi două pile pe fundaţii indirecte (piloţi cu diametrul de 1,08 metri). Podul va avea trei deschideri de câte 30 de metri. Calea de rulare pe pod va avea lăţimea de 5 metri, cu o bandă de circulaţie lată de 4 metri şi două benzi de încadrare, de câte 50 cm. Pe ambele părţi ale podului vor fi montate parapete direcţionale.

„Refacerea acestui pod este esenţială pentru locuitorii din satele situate în dreapta Oltului – Felmer, Ticuşul Vechi, Cobor –, care de mult timp sunt văduviţi de o cale de acces sigură şi directă înspre Făgăraş şi Braşov. Ne bucurăm că putem începe lucrările la acest proiect pentru care am semnat contractul de finanţare la sfârşitul anului 2017”, a spus vicepreşedintele CJ Braşov Adrian Gabor.

După Comăna, Hălmeag şi Voila, urmează pod nou şi la Podu Olt!

Podul de la Hălmeag este primul din cele cinci proiecte accesate de administraţia judeţeană în cadrul PNDL II, care a depăşit cu bine toate etapele procedurale şi a intrat în executare.

Un alt obiectiv de investiţii deosebit de important pentru dezvoltarea economică a judeţului, dar şi pentru asigurarea accesului forţelor armate ale MApN şi ale NATO îl constituie construirea unui pod nou peste Olt, pe raza comunei Voila. Deja a fost realizat studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic şi s-au făcut demersuri pentru identificarea surselor de finanţare. Astfel, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală se asigură pentru acest obiectiv de investiţii suma de 14.716.520 lei, în condiţiile în care din bugetul judeţului Braşov s-a alocat suma de 1.311.340 lei.

Pe lângă cele trei poduri amintite, respectiv cele de la Comăna, Hălmeag şi Voila, Adrian Veştea a anunţat că unul nou se va construi şi în localitatea Podu Olt (comuna Hărman). Până în prezent, pentru acest obiectiv, CJ Braşov a realizat proiectul tehnic.


 Totodată, cu finanţare de la bugetul judeţului Braşov sunt întreţinute sau reparate şi alte poduri de peste Olt. Astfel, podul de la Arini este corespunzător din punct de vedere tehnic, iar anul acesta aici se vor face lucrări de întreţinere curentă.

Podul de la Măieruş este un pod din lemn care a suferit degradări în urma inundaţiilor din 2018 şi va intra în reparaţii anul acesta. În prezent, administraţia judeţeană caută soluţii de finanţare în vederea construirii unui pod nou cât mai repede cu putinţă.

De asemenea, podul de la Augustin – Baraolt va fi refăcut în cadrul proiectului POR 2014-2020 de modernizare a drumului interjudeţean Covasna – Braşov, pe care judeţul Braşov îl derulează în parteneriat cu judeţul Covasna.

Comentarii

Ultimă oră