Sari la conținut

Dumitru Puchianu şi Carmen Ionescu, suspendaţi din PNL pentru un an

Ieri seară însă, Biroul Permanent Municipal al PNL Braşov a decis, cu 16 voturi „pentru“, unul „împotrivă“ şi o abţinere, suspendarea din partid a lui Ioan Dumitru Puchianu. Aceeaşi pedeapsă a fost decisă şi pentru consilierul local Carmen Ionescu, care a acceptat, fără acordul PNL, rolul de preşedinte al Consiliului Local.
La un pas de excludere. Motivul au fost declaraţiile pe care le-a făcut împotriva alianţei USL (PNL-PC - PSD). Biroul Permanent Municipal s-a votat în mod secret propunerea de suspendare. Hotărârea a fost luată cu 16 voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere. Apoi decizia a fost discutată în Biroul Politic Teritorial. „Suspendarea din partid înseamnă că nu mai poate avea activitate în cadrul partidului pe timp de un an, iar dacă va reveni cu declaraţiile, va fi exclus“, a explicat purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Municipale a PNL Braşov, Mariana Câju.
Se repetă povestea. Puchianu, fost preşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL Braşov spune că nu îşi va da demisia din partid, aşteptând să fie exclus. „Aştept să mă dea afară, pentru că sunt conştient că voi recidiva în a spune adevărul. Voi candida ca independent la preşedinţia CJ şi voi fi susţinut de cei aproape 600.000 de braşoveni care n-au avut nicio satisfacţie în cei 12 ani de mandat Căncescu“, a declarat Puchianu. Omul de afaceri a plecat şi din PD-L, în urmă cu doi ani şi jumătate, după ce nu s-a mai înţeles cu preşedintele organizaţiei, George Scripcaru.
S-a dat de partea PD-L. Aceeaşi soartă ca Puchianu a avut-o consilierul local Carmen Ionescu. Aceasta a acceptat, fără acordul PNL, rolul de preşedinte al Consiliului Local. Sprijinită de pedelişti, ea l-a înlocuit pe Vasile Kraila. BPT a decis cu un singur vot împotrivă suspendarea lui Carmen Ionescu, iar decizia va trebui validată şi de Delegaţia Permanentă, fapt care este doar o formalitate. „Domnia-sa va activa în continuare ca şi consilier local, dar nu va vorbi în calitate de membru PNL“, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Braşov, Sebastian Grapă. Şi Carmen Ionescu era venită la liberali de la un alt partid, ea fiind timp de patru ani, în mandatul trecut, consilier judeţean PSD.

Comentarii

Ultimă oră