Sari la conținut
dragostea-e-oarba-gelozia-orbeste

Gelozia reprezintā un complex de gânduri, emoții foarte puternice și acțiuni care derivă de aici, ce apar atunci când relația este amenințată de un potențial rival. Se pare că ea este mai frecventă în acele culturi sau medii în care relațiile sexuale sunt acceptabile doar în cadrul patului conjugal, iar relațiile extraconjugale sunt puternic condamnate.
De unde vine gelozia?
Există mai multe teorii ce încearcă să explice gelozia.Prima este cea evoluționistă, care spune că este mai probabil ca un bărbat să simtă gelozia în fața unei potențiale infidelități sexuale, fapt exprimat prin imposibilitatea masculului de a avea certitudinea că puiul pe care-l crește este al lui. În același fel, femeile având certitudinea maternității, nu ar fi atât de receptive în fața infidelității sexuale, ci par a fi predispuse la gelozie în fața infidelității emoționale, întrucât femeia ancestrală se temea ca masculul ei să nu ducă resursele necesare traiului unei ale femei. Cel puţin asta se întâmpla în trecut, când nu existau teste de paternitate, iar femeile nu puteau să se întreţină singure, depinzând de ajutorul bărbatului, care le apăra şi le aducea mâncare.Bărbatul este programat genetic să dorească răspândirea genelor cât mai mult posibil, prin diferite împerecheri, în timp ce femeia este înclinată spre stabilitate, spre siguranţă, ca să se poată ocupa de copii. Iată de ce fiecare sex pune mai mare preţ pe altceva într-o relaţie.Personalitate și atașament
Cercetările mai recente însă pun mai puțin accentul pe diferențele între masculin sau feminin si aduc în prim plan factori care țin de personalitate sau tipul de atașament.Teoria atașamentului a fost formulată de John Bowlby și pornește de la rolul părinților, mai ales în primii ani de viață, în determinarea modului în care copiii se vor dezvolta. Cele trei tipuri principale de atașament prezentate prima dată de Ainsworth și colaboratorii ei în 1971 sunt:  - atașamentul caracterizat de siguranță (în care individul are încredere că părintele său va fi disponibil și îi va oferi ajutorul dacă se va confrunta cu situații grele);  - atașamentul caracterizat de anxietate și rezistență (copilul nu are certitudinea că părintele va fi disponibil sau că-l va ajuta daca îi va solicita și de aceea este predispus în permanență la anxietatea , va tinde să se agațe și să manifeste reticență mereu) și - atașamentul caracterizat de anxietate și evitare (în care individul nu are încredere că dacă va căuta protecție i se va răspunde, el se așteaptă a fi refuzat categoric si încearcă să trăiască viața fără iubirea și sprijinul celorlalți).

Preluând bazele teoriei atașamentului, Levy a studiat conceptul în cadrul relațiilor și a constatat că:  O persoană cu atașament de respingere nu valorizează faptul de a fi într-o relație, preferă în schimb singurātatea și ține foarte mult la independența sa. O persoană cu atașament de tip sigur se simte confortabil în cadrul relației, în interdependență.  Se pare că există o posibilitate mai ridicată ca cei cu atașament sigur să fie mai deranjați de infidelitatea emoțională, iar cei cu atașament de respingere să fie deranjați mai degrabă de infidelitatea sexuală. Gelozia- între normalitate și boalāGelozia poate fi normală, cu funcție adaptativă, atâta vreme cât produce efecte benefice asupra cuplului și a partenerilor ca indivizi sau poate fi anormală, iar aici ne referim mai ales la gelozia morbidă, patologică.Pentru unele persoane, gelozia partenerilor este chiar o dovadă de dragostedin partea acestora, confirmarea că sunt apreiați și doriți de partener.

Dacă vorbim de gelozia anormală, Hansen & Zeng au realizat o clasificare: - în gelozia morbidă, avem în vedere o teamă profundă care conduce la dezamăgire, depresie, furie extremă; - gelozia suspicioasă este aceea în care un partener suspectează că ar exista o amenințare la adresa relației sale; - gelozia simptomatică apare mai ales în cadrul unor tulburări psihice severe, cum ar fi schizofrenia;Gelozia patologică are legătură cu stima de sine scăzută sau cu experiențele anterioare de infidelitate.
Manualul de diagnostic al tulburărilor mentale (DSM IV)surprinde gelozia în cadrul tulburării delirante, atunci când “tema centrală a delirului persoanei o constituie faptul că soțul sau soția sau amanta/ amantul este infidel/ă. La această convingere se ajunge prin interpretāri incorecte , susținute cu mici fărâme de probe care sunt colectate și utilizate spre a justifica delirul. Individul cu delir își confruntă de regulă partenerul și încearcă să intervină în presupusa infidelitate (restrânge autonomia partenerului, îl urmărește în secret, investighează presupusul amant sau amantă, își atacă partenerul).”
Psihiatrii australieni Gordon Parker și Elaine Barrett sugerează că gelozia morbidă ar fi o formă a personalității de tip obsesiv- compulsiv și argumentează prin faptul că au obținut rezultate bune în tratamentul geloziei morbide cu aceleași substanțe ce dau rezultate bun și în cazul tulburării obsesiv- compulsive.Un alt cercetător - Guerrero (1995) a studiat și a enumerat cele mai frecvente comportamente generate de gelozie:- Supravegherea partenerului și restricționarea acestuia de a participa la activități independente;- Încercări de a manipula partenerul prin contra-gelozie sau inducerea sentimentului de vinovăție; - Confruntarea rivalului, în vederea avertizării acestuia cu scopul evitării contactelor ulterioare cu partenerul său; - Comportamente violente, violență prin lovirea obiectelor; pot lua forma unor accese de furie în mijlocul conflictului deschis cu partenerul; -  gesturi ce semnifică posesiunea în public, cu scopul de "a-și marca teritoriul " să - i avertiza pe ceilalți că persoana de lângă le aparține; - Defăimarea adversarului, realizarea diferitelor afirmații negative la adresa rivalului în fața partenerului sau a altor persoane; - Amenințarea relației, afirmarea că va părăsi relația și partenerul de viață sau că va comite, la rându-i, infidelitate.  

În concluzie, gelozia rāmâne otrava lentā care poate ucide rapid. Ea provoacă cel puțin unei persoane din relație sentimente negative, de disconfort. Să consideri că gelozia este doar o dovadă de dragoste sublimă, care te măgulește ar dovedi o problemă de stimă de sine la propria persoană. Cu alte cuvinte, putem încadra gelozia în două categorii mari: normală și anormală. Gelozia morbidă poate fi periculoasă pentru oricare membru al relației, inclusiv pentru individul- rival; în numeroase studii, gelozia este considerată a fi în topul trei al motivelor pentru comiterea crimelor premeditate! Lector univ. dr. Onelia Pescaru

Comentarii

Ultimă oră