Sari la conținut

Dominika Cibulkova - Angelique Kerber, finala Turneului Campioanelor 2016

dominika-cibulkova-angelique-kerber-finala-turneului-campioanelor-2016

Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, locul 1 în clasamentul mondial, a câştigat, sâmbătă, meciul cu poloneza Agnieszka Radwanska, poziţia 3 WTA, scor 6-2, 6-1, şi s-a calificat în finala Turneului Campioanelor de la Singapore, unde o va întâlni pe Dominika Cibulkova (Slovacia, 8 WTA).

Partida a durat o oră şi 16 minute şi a fost la discreţia liderului mondial. Kerber a avut un procentaj de reuşită la primul serviciu de 56 la sută, faţă de 54 la sută, cât a avut adversara sa din Polonia. Kerber şi-a păstrat serviciul pe întreaga durată a meciului şi a avut nu mai puţin de 13 şanse de break, dintre care a concretizat şapte.

Pentru parcursul de la Singapore, Kerber, în vârstă de 28 de ani, şi-a asigurat 830 de puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 894.000 de dolari.

În finala competiţiei, Kerber o va întâlni pe Dominika Cibulkova, care a trecut în semifinale, tot sâmbătă, de rusoaica Svetlana Kuznetsova (poziţia 9 WTA), scor 1-6, 7-6 (2), 6-4. Meciul se va juca duminică, nu înainte de 14:30.

Comentarii

Ultimă oră