Sari la conținut

Pe 19 ianuarie se împlinesc doi ani de când profesorul Sergiu Chiriacescu, în vârstă de 69 de ani, a plecat dintre noi, după câteva săptămâni de grea suferinţă. Era căsătorit şi avea doi copii. Doctor în mecanică, Chiriacescu  a fost rector al Universităţii Transilvania Braşov, preşedinte al consililului rectorilor din România şi membru corespondent al Academiei Române. După revoluţia din 1989, a fost primul prefect al judeţului, iar între anii 1996 şi 2000 a fost senator PSD.

La doi ani de la dispariţia profesorului, Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR) – Filiala Braşov va organiza, joi, 19 ianuarie, seminarul „Actualităţi şi perspective în ingineria mecanică”, la Sala de Conferinţe City Center între orele 9-16:30. Cu această ocazie se va institui o Bursă de merit Sergiu T. Chiriacescu care va fi acordată celor mai merituoşi studenţi, precum şi o Diplomă de excelenţă cu numele fostului academician care va fi acordată cadrelor didactice cu performanţe în domeniul ingineriei mecanice. (A.M.)

Comentarii

Ultimă oră