Dirijorul Horia Andreescu revine în această perioadă în atenţia publicului din ţară, prin două concerte programate la Iaşi şi Braşov. În orașul nostru, maestrul va ajunge pe 2 martie, de la ora 19, la Sala Patria.

Concertul simfonic extraodinar, susţinut împreună cu Filarmonica Brașov, va marca aniversarea a 60 de ani de activitate ai postului Radio România Târgu Mureş, spectatorii având ocazia de a se întâlni cu pianista Elisabeth Leonskaja, o adevărată legendă a vestitei şcoli ruse de pian, continuatoare a mesajului artistic al marelui Sviatoslav Richter.

Elisabeth Leonskaja face o adevărată echipă cu dirijorul Horia Andreescu, valoarea şi experienţa extraordinară a celor doi muzicieni garantând versiuni de cea mai înaltă clasă.

Programul va cuprinde fragmente din Codex Caioni de Doru Popovici, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în mi minor de Chopin și Simfonia nr. 1 în mi minor a lui Sibelius.

Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987. În anii ‘80 şi ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda şi Capela de Stat din Schwerin.

De asemenea, până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost directorul artistic şi dirijorul şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România. Nu în ultimul rând, Horia Andreescu este și un remarcabil promotor al muzicii noi şi al tinerelor talente.