Sari la conținut
dezbateri-academice-la-brasov

Un proiect local şi unul naţional vor aduna, în perioada următoare, sute de tineri din toată ţara care vor aborda subiecte precum finanţarea ONG-urilor şi extinderea teritorială a UE.

Până în 12 octombrie dezbaterile academice se mută la Braşov, odată cu desfăşurarea proiectului local „Braşovul Dezbate!”, aflat la cea de-a treia ediţie, dar şi a proiectului naţional „Dezbatem România!”, aflat la cea de-a doua ediţie. „Braşovul Dezbate!”, organizat sub forma unei competiţii locale de dezbateri academice, se va desfăşura în perioada 27-28 septembrie şi va reuni peste 120 de tineri din liceele braşovene şi arbitri din toată ţara. Până la acest moment sunt înscrise în competiţie 33 de echipe din peste 10 licee, fiecare echipă fiind formată din 3 elevi. Cei interesaţi încă se mai pot înscrie până miercuri (pe site-ul www.brasovuldezbate.ro), iar competiţia va demara sâmbătă, începând cu ora 9.00, la Colegiul Naţional „Unirea”. Meciurile de dezbateri sunt deschise publicului larg, iar finala concursului va avea loc duminică, de la ora 14.00 la aceeaşi locaţie. Evenimentul pregăteşte terenul pentru „Dezbatem România!”, care va reuni la Braşov 40 de echipe de „debate” din toată ţara, la cel mai înalt nivel, precum şi peste 30 de profesori, arbitri şi traineri. Înscrierile în competiţia naţională au loc joi, de la ora 20.00, pe site-ul www.dezbatemromania.ro. Moţiunile dezbătute instigă participanţii la pregătirea unor cazuri pentru a-şi susţine punctul de vedere şi vizează subiecte de mare interes, precum finanţarea ONG-urilor şi extinderea teritorială a UE, scrie bzb.ro

Comentarii

Ultimă oră