Sari la conținut

Deputatul PSD de Braşov Constantin Niță din nou la DNA

deputatul-psd-de-brasov-constantin-nita-din-nou-la-dna

Sechestru pe bunurile deputatului PSD de Braşov şi fost ministru al Energiei, Constantin Niţă. Măsura a fost dispusă de procurorii DNA, în dosarul în care Niţă este urmărit penal, sub control judiciar pe cauţiune, pentru trafic de influenţă. Măsura sechestrului asigurător s-a instituit până la concurenţa sumei de 435 de mii de lei. Constantin Niţă a este acuzat că i-ar fi solicitat unui om de afaceri un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia cu primăria unui municipiu. Potrivit procurorilor DNA, Niță ar fi primit 30.000 de euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din București şi apoi, încă 300 mii de lei în mod nejustificat. Banii ar fi fost folosiţi, în mare parte spun procurorii, pentru cheltuieli ale organizației județene de partid, la solicitarea lui Niță. Inculpatul, pus sub control judiciar sub acuzaţia de trafic de influenţă, a plătit o cauţiune de 150 de mii de lei. După o lună şi jumătate de la începerea urmăririi penale, procurorii DNA  „(…) au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea lui Constantin Niţă, până la concurența sumei de 435.823 lei, reprezentând obiectul infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului. (…) Această măsură asiguratorie a fost dispusă de procurorii anticorupție în vederea confiscării speciale, dar și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Constantin Niţă a fost chemat, luni, la DNA pentru a i se comunica faptul că s-a instituit măsura asiguratorie. După ce a ieşit din sediul DNA, Niţă a declarat, citez:„Din punctul meu de vedere, n-ar trebui să am nicio legătură cu acest dosar. Respect însă, munca procurorilor, după cum şi eu am dreptul să mă apăr, şi o voi face, până în pânzele albe, fie la instanţele naţionale, fie la cele internaţionale”.  

Constantin Niţă beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până când judecătorii vor emite, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, o sentinţă definitivă.

Comentarii

Ultimă oră