Sari la conținut
decathlon-isi-extinde-spatiile-de-parcare

Decathlon vrea să se extindă la Braşov, cel puţin în ceea ce priveşte spaţiile de parcare!

Decathlon vrea să se extindă la Braşov şi să mai construiască încă un magazin, dar, deocamdată, planurile pentru închirierea unui teren nu s-au concretizat, astfel că retailerul de articole sportive vrea să mai investească în spaţiul existent.

Una dintre problemele magazinului este că parcarea a devenit insuficientă, iar pentru a oferi condiţii clienţilor săi va investi în extinderea acesteia.


   Pentru început, prin intermediul unei firme, a obţinut un certificat de urbanism pentru acest proiect prin care sunt stabilite condiţiile pentru derularea unor asemenea lucrări.


    În ceea ce priveşte extinderea cu un al doilea magazin, Decathlon a început negocierile încă din 2017 cu administratorii Coresi Shopping Resort pentru amenajarea unui spaţiu în cea de-a treia fază de retail, respectiv în perimetrul dintre străzile Zaharia Stancu – 13 Decembrie – Camil Petrescu.

    Noul magazin ar urma să aibă 5.000 de metri pătraţi, dublu faţă de cel existent la ieşirea spre Bucureşti şi să înglobeze şi terenuri de sport pentru posibilii clienţi ai centrului.

Comentarii

Ultimă oră