Sari la conținut

De luni, 8 februarie, se redeschid școlile din Brașov

de-luni-8-februarie-se-redeschid-scolile-din-brasov

Peste 60.000 de copii și elevi din cei 86.000 și peste 5.200 de cadre didactice din cele 6.100 se reîntorc în școlile brașovene, cu prezență fizică, din 8 februarie. Inspectoratul Școlar Județean Brașov a efectuat inspecții tematice în toate unitățile școlare preuniversitare brașovene, inspecții care au ca principal scop îndrumarea și sprijinirea directorilor și a colectivelor de angajați din unități, în pregătirea spațiilor școlare pentru a putea primi în cele mai bune condiții de siguranță igienico-sanitare, copiii și elevii.

De asemenea, reprezentanții Primăriei Brașov iau în considerare extinderea programului de testare rapidă a angajaților și la nivelul unităților de învățământ. Autoritățile publice din Brașov au început pregătirile pentru redeschiderea unităților de învățământ în condiții de siguranță, din 8 februarie, potrivit deciziei luate la nivel național.

Marți, primarul Allen Coliban și viceprimarul Flavia Boghiu au avut o discuție cu inspectorul școlar general, Ovidiu Tripșa, cu privire la modul de derulare a cursurilor în municipiul Brașov, în condițiile în care, având în vedere incidența de infectare la nivelul municipiului, acestea se vor desfășura după scenariul galben, respectiv se vor deschide grădinițele și vor începe cursurile la învățământul primar, clasa a VIII-a și clasa a XII-a.

Comentarii

Ultimă oră