Sari la conținut
de-la-anul-se-schimba-tigarile

Directiva europeană, care urmează să fie pusă în aplicare şi în România, propune descurajarea fumatului şi o etichetare mult mai riguroasă. Pachetele vor avea aceleaşi dimensiuni şi mai multe detalii despre conţinutul ţigaretelor. Iar ţigăriile cu arome vor dispărea la 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial. Lege care va fi, mai întâi, votată în plenul Camerei Deputaţilor.

Ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, însă vor dispărea de pe piaţă cele cu capsulă, iar pachetele cu astfel de ţigări care se află în acest moment pe piaţă vor putea fi puse în vânzare până la 20 mai 2017, potrivit modificărilor adoptate la Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun care urmează să fie supusă votului final în Parlament.

Potrivit modificărilor legislative, noul pachet de ţigări va avea o imagine grafică pe 65% din suprafaţa pachetului.

Deputaţii din Comisia Juridică şi Comisia de Sănătate au respins, marţi, toate amendamentele care modificau Legea antifumat şi au trimis Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun la votul final în forma promovată de Guvern, cu mici modificări.

Printre modificările respinse de deputaţi se numără redefinirea spaţiului închis, interzicerea fumatului în autovehicule în prezenţa copiilor sau a femeilor gravide ori amenajarea unor spaţiile speciale pentru fumat în unităţile spitaliceşti de psihiatrie.

Motivul pentru care aceste amendamente au fost respinse a fost faptul că modificările au fost introduse pe legea care transpune în România Directiva Europeană 40/2014 privind fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor de tutun care  trebuia să intre în vigoare la 20 mai 2016.

Camera Deputaţilor este for decizonal în acest caz, după vot proiectul urmând să fie trimis spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. După ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial, prevederile vor intra în vigoare după 30 de zile.

Comentarii

Ultimă oră